FOTO/VIDEO Angajaţii ApaVital sunt „terorişti” în Republica Paşcani!
Dimensiune font:
Marţi seara, o echipă a societăţii de apă-canal a fost oprită de poliţiştii locali pe motiv că acţionează ilegal în oraş. Directorul ApaVital susţine chiar că s-a ajuns la ameninţări, înfierând astfel ingerinţa poliţiştilor păşcăneni. Practic, se anunţă un război total, ApaVital anunţând că va aplica legea, atât timp cât va opera în Paşcani!
Criza apei din Paşcani se acutizează de la o zi la alta, îmbrăcând forme de-a dreptul absurde, atât timp cât angajaţii ApaVital au ajuns să fie vânaţi prin tot oraşul. Este cazul lui Gheorghe Toma, şeful de sector şi a colegului acestuia, Răzvan Ţipău, care, marţi seară, au fost opriţi şi legitimaţi de un echipaj al Poliţiei Locale Paşcani, pe motiv că debranşează ilegal imobilele de la reţeaua de apă potabilă. „Ne-am dus să verificăm contorul la blocul B29 de pe strada Ceferiştilor. Au venit domnii de la Poliţia Locală şi au tras de mine să merg la secţie”, a spus Gheorghe Toma. Controlul oamenilor legii a fost urmat de o invitaţie la sediul Poliţiei, unde angajatului ApaVital i s-a comunicat faptul că societatea operează în mod ilegal în Paşcani, fiindu-i interzisă utilizarea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al unităţii administrativ teritoriale, altfel spus, a căminului de branşament. De altfel, aceste informaţii i-au fost transmise ulterior Gabrielei Gheorghiu, şeful Biroului Comercial al Sucursalei Paşcani, precum şi şefilor operatorului de apă şi canalizare.
Şeful ApaVital regretă că nu a lăsat Primăria Paşcani „să moară în suc propriu”!
Ieri, 21 ianuarie, a fost rândul managerului general al ApaVital să condamne hărţuirile la care sunt supuşi angajaţii din Paşcani. Acesta a ţinut să precizeze de la bun început că prezenţa operatorului în Paşcani se datorează solicitărilor formulate de Consiliul Local şi că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă cele două tabere, opozante astăzi, ar fi colaborat încă din 2007, când Paşcaniul a pierdut 11 milioane de euro reprezentând investiţii directe în reabilitarea sistemelor de distribuţie apă-canal. „Dacă mă întrebaţi pe mine, punctul meu de vedere era şi opinia fostul preşedinte CJ, Constantin Simirad: „Lasă-i să moară în suc propriu”. Preşedintele Cristian Adomniţei a spus că nu-i corect cum gândesc şi că, într-adevăr, vor muri în suc propriu în 2-5 ani, apa nu va mai ajunge nici măcar la etajul unu pentru că sunt numai găuri pe toate reţelele, şi atunci o să vină la judeţ, urmând a fi preluaţi tot de ApaVital”, a spus Ion Toma.
Ilegalităţi făcute de PSA
Şeful ApaVital a mai punctat un aspect, şi anume, faptul că furnizarea apei în Paşcani nu se poate adapta relaţiei pe care cetăţenii au avut-o cu fostul operator, Prest Serv Apă Paşcani, chiar dacă s-a dorit iniţial acest lucru. „PSA avea încheiate ilegal contracte individuale. Spun ilegal pentru că avem răspunsul Guvernului dat prin ANRSC, unde se arată că în cazul imobilelor de tip condominiu, contractele de furnizare se încheie numai cu asociaţiile de proprietari şi nu la nivel de apartament”, a mai explicat Ion Toma. Cât priveşte denunţarea unilaterală de către CL Paşcani a contractului de delegare încheiat cu ApaVital, şeful societăţii a precizat că, atât timp cât acesta a produs şi produce efecte juridice (investiţii, angajarea de personal, dotări, bugetarea activităţii de la Paşcani) contractul nu poate fi anulat de acelaşi emitent, ci numai de o instanţă judecătorească.
Acuze către primarul Pantazi: a vrut un tratament preferenţial!
Au mai fost reliefate şi alte aspecte, cum ar fi consumurile din burtă pe care le-a facturat PSA păşcănenilor, precum şi faptul că actualii contestatari sunt persoane care nu au plătit niciodată pentru apa consumată. Mai mult decât atât, PSA nu a fost interesată decât de profit, uitând de investiţiile în reţelele din oraş, obligaţie de la sine înţeleasă a unui operator de apă. Prin urmare, la Paşcani, infrastructura reţelelor este „varză”, fiind nevoie ca, aşa cum a spus directorul tehnic al ApaVital, Mihai Doruş, „să închizi tot oraşul pentru a remedia o avarie”. Evident, a fost arătată cu degetul şi administraţia condusă de primarul PSD Dumitru Pantazi. „Au vrut tratament preferenţial la Paşcani, pe motiv că sunt săraci. Însă, sărac ori bogat, legea trebuie respectată”, a spus, la rândul său, Paul Benesch, directorul ARSACIS.
Debranşările continuă!
În concluzie, ApaVital nu va face contracte individuale şi nicio altă autoritate a statului nu poate obliga societatea să încheie astfel de acte. Revenirea sub serviciile PSA este posibilă, numai că, într-un astfel de scenariu, pe baza formulărilor anterioare exprimate de reprezentanţii ANRSC, operatorul păşcănean va fi obligat să furnizeze servicii doar până la scara blocului, la fel cum o face şi ApaVital. Cât priveşte alimentarea cu apă, cu sau fără voia Poliţiei Locale Paşcani, debranşările vor continua. „Vom închide în continuare, până când vor înţelege că trebuie să respecte legea şi în Paşcani. Vom recupera fiecare leuţ, ba chiar le vom cere şi despăgubiri. Cât stăm acolo, vom aplica legea”, a încheiat Ion Toma. Tudor DAMASCHIN
CITEŞTE ŞI Apometre păzite cu Poliţia!
* * *
„Vicele şi şeful Poliţiei Locale i-au spus angajatului nostru că o să-şi găsească familia în altă parte (...) Primarul din Recaş a primit 29 de zile doar pentru că a solicitat Poliţiei să nu dea amenzi în timpul campaniei electorale” - Ion Toma, managerul general ApaVital
* * *
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau