FOTO-VIDEO: Niciun oficial de la Bucureşti la Sf. Parascheva!
Dimensiune font:
De pe scena oficialităţilor de la Sfânta Liturghie din ziua Sfintei Parascheva au lipsit cu desăvârşire oficialii de la Bucureşti * faţă de anii precedenţi, nu a participat nici măcar un singur ministru * nu au lipsit însă parlamentarii de Iaşi care, ca în fiecare an, s-au îngrămădit la pupat moaştele, înaintea pelerinilor * pentru a intra în faţă, deputatul de Paşcani Neculai Răţoi a susţinut că este din… Basarabia
Pe scena unde a avut loc, ieri, ceremonia religioasă prilejuită de hramnul Sfintei Cuvioase Parascheva, au urcat zeci de oficialităţi cu probleme de natură penală sau chiar cu pete în cazier. Alături de primarul suspendat Gheorghe Nichita sau de Cristian Adomniţei, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Iaşi, s-a aflat şi fostul europarlamentar Gigi Becali, proaspăt eliberat din închisoare. Acesta a asistat al Sfânta Liturghie, după care s-a îndreptat spre sfintele moaşte, intrând în faţa pelerinilor cu largul concurs al clericilor care asigurau „ordinea”. „Ori de câte ori voi avea ocazia să merg la o Sfântă Liturghie voi merge, pentru că este singurul moment în care poţi să fii cu tine. Numai la Sfânta Liturghie, atunci vine Dumnezeu şi stă cu tine. La Sfânta Liturghie coboară tot cerul, arhanghelii, heruvimii, serafimii, apostolii..”, a spus Gigi Becali. Dorit de prezenţa în faţa camerelor de luat vederi, lucru de care a fost vitregit în cei doi ani de detenţie ispăşiţi în dosarul transferurilor din fotbal, Becali nu a ezitat să îşi pună harnaşamentul cu microfoane pentru a intra în direct la un post central de televiziune, cu ai cărui realizatori a discutat în direct, în jur de 20 de minute, spre disperarea pelerinilor ajunşi la raclă.
Casa Regală şi capul lui… Răţoi
După modelul lui Gigi Becali, tot felul de personaje din administraţie sau politică, printre care parlamentarii Neculai Răţoi, Constantin Adăscăliţei, Florin Constantinescu (toţi cercetaţi în dosare penale), Cristina Nechita, Dumitru Oprea sau Mihaela Popa, au ignorat prezenţa pelerinilor şi au intrat peste rând, pentru a se închina la moaşte. Întrebat de ce nu stă la coadă ca orice pelerin, deputatul Neculai Răţoi (ales în circumscripţia Paşcani) a susţinut cu tupeu că el este din… Basarabia. „Nu sunt din Iaşi. Eu însoţesc o delegaţie din Basarabia”, a spus Răţoi. La rândul său, Constantin Adăscăliţei a dat vina pe Biserică pentru că nu l-a lăsat să stea la coada pelerinilor şi i-a oferit un regim preferenţial. „Dacă este vorba de răbdare, eu am foarte multă răbdare, dar aşa a fost ritualul organizat de Sfânta Biserică Mitropolie”, a spus Adăscăliţei. În ciuda faptului că parlamentarii au avut liber de Sfânta Parascheva, prea puţini dintre aceştia au putut fi văzuţi pe scena amplasată pe pietonal, probabil din cauza faptului că a lipsit un ascendent politic alături de care să se afişeze în poze, în condiţiile în care premierul Victor Ponta sau liderul PSD Liviu Dragnea au absentat. „Munca este, înainte de toate, obligaţia pe care o au faţă de naţiunea română. Ei au fost prinşi cu treburi la Bucureşti şi nu au putut să vină. Vor veni cu drag atunci când treburile vor fi mai puţine”, i-a motivat primarul interimar Mihai Chirica. În lipsa marii clici politice de la nivel central, la hramul Sfintei Parascheva din acest an au participat, cu discreţia care caracterizează Casa Regală, Principele Radu şi Principesea Margareta. Nelu PĂUNESCU
* * *
„Nu sunt din Iaşi. Eu însoţesc o delegaţie din Basarabia” – Neculai Răţoi, deputat de Paşcani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau