Garanții financiare pentru dezvoltarea IMM-urilor
Dimensiune font:
Social-democrații botoșăneni anunță întreprinderile mici şi mijlocii că pot primi sprijin pentru dezvoltare * deputatul Marius Budăi a spus că întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de sprijin pentru acces la finanțare, prin garantarea de către stat a 50% din creditele pentru investiții, precum și pentru finanțarea capitalului de lucru
În urma adoptării de către Guvern a Memorandumului ce prevede măsuri de încurajare și stimulare a dezvoltării mediului de afaceri autohton a fost aprobat „Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA”. „E un act normativ extrem de important pentru antreprenorii români care dețin peste 90% din IMM-uri. În urma implementării acestui program va crește accesul la finanțare a firmelor românești, indiferent că vorbim de întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale. Vom avea investiții în fiecare zonă a țării în toate domeniile. Scopul principal este acela de a crea locuri de muncă calificate și de a promova capitalul economic românesc”, a declarat Marius Budăi.
Programul va fi pus în aplicare după adoptarea unui ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și al ministrului Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Garanțiile vor fi în contul și în numele statului, acordate de Fondul Național de Garantare a IMM-urilor (FNGCIMM) în limita unui plafon anual. Garanția de stat se poate acorda fiecărui beneficiar participant în cadrul programului pentru un singur credit.
Acordarea de garanții în nume și cont de stat au în vedere următoarele criterii: în cazul creditelor de investiții (acordate pe o perioadă de 10 ani), valoarea maximă a împrumutului poate fi 10.000.000 lei, iar a garanției – maximum 5.000.000 lei. În cazul liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru (acordat pentru 24 de luni), valoarea maximă a creditului poate fi 5.000.000 lei, iar a garanției de maximum 2.500.000 lei. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate care pot fi acordate unui beneficiar este de 10 milioane lei.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau