Gelos pe succesul la femei al fiului său, un hârlăoan s-a întors după gratii
Dimensiune font:
* individul a fost condamnat pentru încălcarea ordinului de protecţie şi se afla în stare de recidivă post-executorie
Hârlăoanul Constantin A. a ieşit din puşcărie pe 4 octombrie 2023, s-a întors acasă, dar nu s-a lecuit de comportamentul violent ce-l băgase după gratii. Are curte comună cu locuinţa cumnatei Mariana.
Două zile mai târziu, proaspăt liberatul umbla, fără o ţintă anume, prin centrul oraşului. La un moment dat, ajungând în faţa unui supermarket din localitate, şi-a văzut fiul, Denis, în compania a două fete. L-a luat, instantaneu, cu gelozie, s-a pus pe înjurat şi ameninţat. I-a zis lui Denis că-l va omorî, a scos cuţitul şi a început să-l fugărească prin oraş. Nu l-a ajuns, acesta din urmă dovedindu-se mult mai iute. Aşa că a abandonat cursa, apoi s-a îndreptat către locuinţa fostei soţii, Elena B. A sunat-o şi i-a spus că vine să se împace cu ea şi s-o aducă înapoi, la el acasă.
Femeia s-a baricadat în imobil, n-a vrut să-i deschidă, în ciuda promisiunilor sale împăciuitoare. Denis nu ştia de asta, a apărut în zonă şi, când şi-a văzut tatăl acolo, a sunat la 112, solicitând venirea unui echipaj de poliţie. Agenţii au sosit, au constatat că reclamaţia era fundamentată şi au emis un ordin de protecţie provizoriu, valabil pe o perioadă de cinci zile.
Elena şi Denis nu s-au mulţumit cu atât, a doua zi au solicitat instanţei emiterea unui ordin definitiv, pentru jumătate de an.
Fostul deţinut nu s-a sinchisit şi, în data de 4 ianuarie a.c., pe la orele prânzului, şi-a abordat fiul în public, în centrul urbei, deşi n-avea voie să facă aşa ceva. L-a scuipat pe tânăr, l-a înjurat şi l-a ameninţat cu moartea. De faţă cu mai mulţi martori. A fost potolit cu mare greutate de către un prieten de-al său.
Dar nu s-a potolit. Câteva ore mai târziu, pe la 17.00, însoţit de o nepoată, s-a dus la domiciliul fostei neveste. În ciuda interdicţiei impuse prin ordinul de protecţie. I-a spus fetei să-şi cheme mătuşa, să vină afară, la gard, ca să discute şi să se împace. N-a mai fost nevoie. Alertată de lătratul câinilor, Elena a ieşit din casă. L-a văzut pe Constantin în stradă şi a chemat poliţia. Care a constatat cele reclamate şi a deschis dosar penal.
Fiind în stare de recidivă post-executorie, inculpatul a primit, prin sentinţa de alaltăieri, o pedeapsă de opt luni închisoare, cu executare efectivă în regim de detenţii. Revine în spatele gratiilor după doar cinci luni de la liberare. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau