Gheorghe Nichita, cu un pas mai aproape de Primărie
Dimensiune font:
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au luat sâmbătă o decizie explozivă în dosarul primarului Gheorghe Nichita * măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar
Acesta a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, la abuz în serviciu, la acces ilegal la un sistem informatic şi la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Pe lista neagră au mai intrat şi Ştefan Avîrvarei, şef de serviciu la Poliţia Locală, şi şeful său, Mihai Hliboceanu.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie-aprilie, primarul, abuzând de funcţie, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei, dar şi pe alţi funcţionari, să facă verificări în baze de date şi să-i urmărească iubita, pe Adina Samson. Tot ca să afle ce face amanta, primarul l-a determinat pe Avîrvarei să cumpere un program informatic de tip spy, pe care l-a instalat pe telefonul pe care i l-a dăruit. „De menţionat este faptul că activităţile de supraveghere, despre care Nichita Gheorghe era ţinut la curent în timp real, continuau şi atunci când acesta era plecat din localitate”, au spus procurorii. Mai mult, edilul ar fi trimis interlopi să-l ameninţe pe un prieten al Adinei. Între timp, Avîrvarei a dat declaraţii care i-ar putea dăuna primarului, alături de alţi poliţişti locali.
Acum, judecătorii bucureşteni au decis renunţarea la arestul la domiciliu. „Acesta a fost înlocuit cu măsura controlului judiciar”, a precizat Marius Striblea, unul dintre avocaţii primarului. Totuşi, DNA poate contesta măsura, caz în care ultimul cuvânt îl vor avea judecătorii Curţii de Apel. Ştefana CZELLER
În cazul în care judecătorii Curţii de Apel vor menţine măsura controlului judiciar, Gheorghe Nichita se va putea reîntoarce la primărie, urmând ca Mihai Chirica să-şi reia atribuţiile de viceprimar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau