Ghetourile ilegale din Iaşi EXCLUSIV
Dimensiune font:
Două dintre adăposturile de noapte aflate în administrarea Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi nu au autorizaţie de funcţionare * unul dintre acestea nici nu figurează în organigrama şi statul de funcţii al acestei Direcţii * în lipsa avizelor PSI şi din partea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), cele două centre riscă să fie desfiinţate
Peste 100 de necăjiţi ai Iaşului riscă să ajungă pe drumuri din cauza ignoranţei conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi. Pentru a scăpa de încă o problemă socială, aceşti oameni au fost aruncaţi în două clădiri lipsite de utilităţi, în care nu este respectată nici cea mai mică normă de igienă.
Dincolo de situaţia existentă în căminele M2 din Cantemir, şi adăpostul de noapte din Mangeron, aceste două bombe sociale nu au aviz de funcţionare, nefiind întrunite condiţiile pentru obţinerea unui aviz din partea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). „În baza de date a instituţiei nu avem nici o solicitare pentru emiterea vreunui aviz pentru aceste două obiective ale Primăriei”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.
Riscă să ardă în ghetouri
Mai mult, aceste adăposturi nu deţin nici avizele PSI din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, asistaţii Primăriei putând să ardă ca şoarecii fără să aibă posibilitatea să apeleze la vreun extinctor. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ambele cămine, toate instalaţiile sunt improvizate, pentru încălzirea mâncării folosindu-se reşouri de BCA, iar pentru aparatura electronică, fire legate direct la contorul electric.
„În evidenţele instituţiei noastre nu avem solicitări de obţinere a avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu pentru căminul social din zona Cantemir şi nici pentru adăpostul de noapte din incinta Grupului Şcolar Dimitrie Mangeron din Iaşi”, este şi răspunsul dat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, prin comandatul acestuia, colonelul Dan Paul Iamandi.
Mai menţionăm că, potrivit Legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, punerea în funcţiune a unei clădiri cu o anumită destinaţie fără avizul sau autorizaţia de securitate la incendiu se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.500 şi 5.000 de lei. În cazul lipsei tuturor avizelor în baza cărora ar fi trebuit să funcţioneze de ani buni aceste centre sociale, ele riscă să îşi sisteze activitatea. Nici în acest caz, conducerea DAC Iaşi nu a oferit un punct de vedere, refuzând să răspundă la telefoanele de serviciu.
„În baza de date a instituţiei nu avem nici o solicitare pentru emiterea vreunui aviz pentru aceste două obiective” - Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau