Groapa de gunoi de la Stăuceni stă închisă de un an
Dimensiune font:
Investiţia a costat 40 de milioane de euro şi ar trebui gestionată de Consiliul Judeţean, care nu face mare lucru * incapacitatea administraţiei de a o folosi atrage costuri suplimentare pentru primării şi pentru Urban Serv, societatea de salubritate * depozitul se află în conservare, iar gunoiul se transportă în judeţele vecine
Finalizat încă de la începutul lui 2014, depozitul de deşeuri de la Stăuceni se află în conservare pentru că nu a fost stabilită firma care îl va administra. Licitaţia nici măcar nu a fost publicată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi nici nu se ştie data la care va avea loc. Simion Drelciuc, directorul general al Urban Serv SA (firma de salubritate), a declarat că societatea pe care o conduce este nevoită să facă o nouă investiţie în al treilea punct temporar de preluare a deşeurilor din tot judeţul. „Am început demersurile pentru că autorizaţia pentru al doilea punct temporar expiră în aprilie. În momentul de faţă groapa de gunoi este închisă şi se lucrează la ecologizarea ei, iar gunoiul din tot judeţul este adus în punctul nostru temporar de preluare”, a declarat Drelciuc.
Gunoiul se transportă în judeţele vecine
Nu se ştie dacă până în aprilie 2016, când va expira autorizaţia pentru al treilea punct de preluare a deşeurilor, va fi finalizată procedura de desemnare a firmei care va administra depozitul de la Stăuceni. În cazul în care vor exista contestaţii între firme şi chiar procese se va ajunge să nu mai fie vreun loc în care să existe autorizaţie pentru depozitarea deşeurilor şi gunoaiele vor fi cărate, la preţ mai mare, în judeţele vecine. Cristian Achiţei, vicepreşedintele CJ Botoşani, a declarat că în următoarea şedinţă vor fi date ultimele aprobări pentru lansarea licitaţiei care va stabili firma care va administra investiţia de 40 milioane euro de la Stăuceni, începută în 2011.
Alina CALINIUC
Tot gunoiul depozitat în cele trei puncte temporare ale Urban Serv va trebui transportat la Stăuceni, după ce se va deschide depozitul regional, iar costurile vor fi suportate de toate primăriile din judeţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau