Hub-ul de marfă din Iaşi se va face cu doar 18 milioane euro
Dimensiune font:
Centrul intermodal de transport marfă a avut, iniţial, o valoare de 46,5 milioane euro
Consilierii judeţeni vor dezbate peste 40 de proiecte de hotărâre în prima şedinţă ordinară din acest an. Potrivit oficialilor Consiliului Judeţean (CJ), şedinţa se va desfăşura joi, 30 ianuarie, iar printre principalele proiecte se numără aprobarea bugetului instituţiei pe anul 2014, precum şi cel al unor instituţii din subordine (ApaVital, Aeroport, Tehnopolis). În atenţia consilierilor va intra şi centrul intermodal regional de transport marfă, plenul fiind convocat pentru a aproba indicatorii tehnico-economici. Valoarea proiectului a scăzut semnificativ, de la 46,5 milioane euro la 17,9 milioane euro. Anul trecut, proiectul a ajuns pe masa Ministerului Transporturilor pentru finanţare europeană, dar autoritatea a solicitat modificarea din cauza indicatorilor financiari şi a lucrărilor prevăzut în proiect. De asemenea, consilierii vor aproba un regulament pentru evaluarea anuală a şefilor de instituţii culturale, vor acorda licenţe de transport şi vor dezbate oportunitatea unor investiţii. Un alt proiect vizează un aviz favorabil pentru prima variantă a acordului de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în valoare de 7,5 milioane euro. Banii vor fi utilizaţi pentru cofinanţarea lucrărilor la sistemul integrat de management al deşeurilor pe raza judeţului. (A. Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau