Iașul a fost, în weekend, capitala mondială a tatuajelor

1tatoo

Dimensiune font:

| 18-03-2024 09:30

 

130 de tatuatori de pe 4 continente au fost prezenți la Iași timp de trei zile la cel mai mare festival din domeniu de la noi din țară. Tinerii au ales modele inedite, dar tatuatorii au plecat acasă și cu premii.

Colorate sau alb-negru, mari sau mici, cu modele realiste sau personaje fictive, tatuajele au luat ochii iubitorilor acestei arde la final de saptamana la Iași.

La cea de-a 14 a ediție a Festivalului Internațional al Tatuajelor de la Iași au venit aici 130 de artiști tatuatori din Europa, America de Sub și de Nord, dar și din Asia.

Tinerii s-au programat și cu un an înainte

Iubitorii tatuajelor care și-au oferit pielea drept pânză pentru tatuatorii de peste hotare au ales modele inedite. „Nu sunt după superstiții,  si nici nu trebuie să insemne ceva. Acum începem pe piciorul stâng, mai am spatele și cam atât. Pe viitor vreau să mai fac. E un fel de viciu asta să zic așa, cu tatuajele. Dacă îți faci unul s-ar putea să spui că îți dă dependență”, a spus Sebastian, un tânăr care tocmai și-a făcut un nou tatuaj.

Și tatuatorii și-au dat frâu liber imaginației. „Aleg să fac frumosul decât ceva familiar. Cred că ăsta este stilul meu și ceea ce fac. Iau 3.000 de lei pe o sesiune undeva la șase ore , începem de pe la ora 11 până la ora 6,7. Acum facem un porc, dar înseamnă de fapt altceva. E vorba de lumea modernă, de ceea ce ne înconjoară acum”, explică Mihai Turuianu, tatuator din București.

Și Alex nu a rezistat să nu își mai facă un  tatuaj și a venit pentru o nouă experiență.

Când nu au idei, îi ajută tatuatorii.

Nu toți cei care vin să își facă tatuaje știu și ce vor, cei mai mulți au o idee vagă asupra modelului. Atunci intervin artiștii tatuatori cu idei și inspirație. „Îi ajutăm pe clienți să își facă modelul mai artistic. Ei au o idee și noi îi ajutăm să se dezvolte acea idee și să creăm o artă”, spune Eduard Vârlan, tatuator.

La festivalul de la Iași au ajuns și artiști de peste hotare.
Marco a venit din Portugalia. Este tatuator de 12 ani și îi place să tatueze mai ales personaje din anime-uri sau super-eroi. „Fac şi tatuaje asemănătoare cu realitatea, tatuaje avangardiste. Când treci prin momente dificile, te ridici din pat şi îţi faci un tatuaj. Este o tranziție. Un artist tatuator munceşte mult, dar depinde și preţul. Nu este vorba de bani, este vorba despre ceea ce faci. Dar este mult mai scump în ţara mea, decât aici.  Un tatuaj mare poate fi în jur de 500, 600, 700 de euro, depinde de sesiune. Aici este undeva la 300 de euro”, a explicat Marco Federado, tatuator din Portugalia.

La finalul celor trei zile, cei mai buni artiști tatuatori și cele mai bune tatuaje au fost și premiate. Maria STANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

 ACCES GRATUIT DE  ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
17/05/2024 15:30

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi va functiona in data de 18 mai 2024 cu program normal, oferind publicului acces gratuit pentru a marca ZIUA INTERNATIONALĂ A MUZEELOR. Instituită de ICOM ...

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul
17/05/2024 15:18

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul   Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, lansarea a patru volume scrise de Marin Tarangul: ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
17/05/2024 15:00

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Romanian Creative Week deschide festivalul de muzică NeMO: o săptămână plină de concerte și party-uri la Iași
17/05/2024 14:56

Începe festivalul de muzică New Music Oasis - NeMO, sectiunea vibrantă a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, care propune ...

Spectacol dedicat longevității active, la Teatrul Național, cu Horațiu Mălăele
17/05/2024 14:31

Emotie. Minte. Trup. Pe 7 iunie, la Teatrul National, va avea loc cel mai mare eveniment din Iasi dedicat longevitătii active, organizat de Asociatia Pleiada.  Evenimentul s-a născut din convingerea că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei