Iașul, pe primul loc în România la crime!
Dimensiune font:
aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii legii din Iași * aceștia au prezentat miercuri bilanțul activității din 2018 * conform polițiștilor, în urma unei analize a datelor statistice, au ieșit la iveală atât unele rezultate negative, cât și altele – pozitive
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au prezentat miercuri bilanțul activității desfășurate în cursul anului trecut.
Astfel, șeful IPJ Iași, comisarul-șef Costel Gîtlan, a menționat, în cadrul ueni conferințe de presă, faptul că județul este pe primul loc la nivel național pe un criteriu îngrijorător.
„Din păcate, în cursul anului trecut, am trecut pe primul loc în România, surclasând Bucureștiul, în ceea ce privește numărul infracțiunilor de omor. Astfel, în 2018 am înregistrat 24 de infracțiuni de omor, față de 23, câte au fost înregistrate în București. În plus, au fost înregistrate 13 tentative la omor și cinci cazuri de lovituri cauzatoare de moarte. Motivele sunt multiple, pornind de la numărul oamenilor care locuiesc în județ – fiind a doua populație la nivel național, după București - și ajungând la consumul de băuturi alcoolice. Am constatat că cele mai multe astfel de fapte sunt comise pe fondul consumului de alcool”, a declarat Costel Gîtlan.
Șeful IPJ Iași a adăugat că există și multe aspecte pozitive ce reies din analiza activității desfășurate în 2018. Astfel, acesta a menționat că în 2018 au fost înregistrate mai puține stări conflictuale în județ, comparativ cu 2017. De asemenea, infracțiunile de ultraj la polițist au scăzut, de la 12 în 2017, la numai patru – în 2018.
Totodată, au fost înregistrate mai puține cazuri de tâlhărie și de viol. Așadar, în 2017 au fost înregistrate 131 de cazuri de viol, iar, în 2018 – doar 94.
Mai multe bătăi de neveste, mai puține accidente grave
Pe de altă parte, șeful IPJ Iași a menționat că a fost constatată o creștere de 2,93% a infracționalității la nivel urban, pe fondul deficitului de personal, precum și o majorare a numărului de infracțiuni cu caracter economico-financiar, fiind sesizate 1.418 asemenea cazuri. În plus, și cazurile de violență în familie au crescut cu 66,3%, față de 2017.
„Pe linie rutieră, în 2018 au fost înregistrate 1.532 de fapte penale, fiind vorba despre o scădere cu 106 fapte, iar, în ceea ce privește accidentele, au fost 1.175, în scădere cu cinci procente. De asemenea, au fost constatate 393 de accidente grave, cu o scădere de două procente, iar o diminuare a fost sesizată și la numărul persoanelor decedate în astfel de accidente, ajungându-se la 61”, a adăugat Costel Gîtlan.
Acesta a mai precizat că s-a observat o creștere a numărului de furturi din autoturisme, precum și a numărului de înșelăciuni (835 în 2018, cu 16% mai multe), în general prin folosirea metodei „Accidentul”.
El a mai spus că există unele deficiențe la nivelul Inspectoratului pe care speră să le remedieze în acest an, cu ajutorul colegilor. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau