Iarnă de poveste!

default

Dimensiune font:

| 19-01-2018 05:45

A a nins ca în poveste peste Moldova, miercuri noaptea, ieşenii fiind cei care au trecut prin cel mai greu test al iernii * pe drumurile judeţene au existat blocaje temporare, iar utilajele au stat permanent în teren, în câteva zone sensibile din judeţ * peste 6.500 de elevi şi profesori ieşeni nu au putut ajunge, ieri, la şcoală * mai multe ambulanţe au ajuns cu întârzieri mari la pacienţi, din cauza blocajelor rutiere, iar o persoană a decedat până la sosirea medicilor * decolările pe Aeroport au avut amânări de până la 5 ore * în  ciuda faptului că utilajele primăriei au acţionat încă de la căderea primilor fulgi, efectele deszăpezirii nu se văd * în Iaşi s-a circulat cu dificultate, mai ales prin cartiere, unde cetăţenii susţin că nu s-a intervenit * au apărut şi probleme în alimentarea cu energie electrică * nu există trenuri anulate în Gara Iaşi * În judeţele Moldovei nu au fost probleme deosebite


Zăpada, mult aşteptată, a venit! Şi a făcut-o la modul cel mai spectaculos, în noaptea de miercuri spre joi, când peste întreaga Moldovă, dar mai ales peste Iaşi, a nins din abundenţă. Efectele... dintre cele mai diverse.
Pe drumurile judeţene ieşene se circulă în condiţii de iarnă, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi. Din cauza zăpezii viscolite, DJ 248B Horleşti-Leţcani este închis la kilometrul 10, iar în zona respectivă, drumarii intervin cu mai multe utilaje pentru a redeschide circulaţia. O atenţie deosebită se acordă şi drumurilor din localităţile Voineşti, Româneşti şi Drăguşeni, unde s-au format suluri de zăpadă. Se acţionează cu 36 de utilaje iar în ultimele ore au fost împrăştiate 200 de tone de material antiderapant. Vântul şi gheaţa de sub stratul de zăpadă pun probleme utilajelor de deszăpzire”, au declarat şefii DJADP Iaşi. Direcţia a pus la dispoziţia cetăţenilor numărul dispeceratului, la care pot afla informaţii despre starea drumurilor judeţene, respectiv 0232.255.961. În plus, şoferii pot urmări, în timp real, care sunt drumurile judeţene unde acţionează utilajele de deszăpezire,sistemele GPS montate pe maşini permiţând localizarea în orice moment, iar activitatea acestora poate fi urmărită pe site-ul Consiliului Judeţean Iaşi.
După ninsoarea puternică abătută asupra judeţului Iaşi nu doar circulaţia a avut de suferit, ci şi învăţământul. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în decursul zilei de ieri au fost suspendate orele de curs în 15 instituţii de învăţământ. Astfel, în tot judeţul Iaşi, peste 6.500 de elevi şi profesori nu au putut ajunge la şcoală.
Întârzieri de cinci ore la Aeroport
Ieri, în cursul dimineţii, mai multe aeronave au fost ţinute la sol pe Aeroportul Iaşi pe timpul operaţiunii de degivrare. Unele aeronave au fost nevoite să amâne decolarea până la cinci ore, prioritatea autorităţilor aeroportuare fiind siguranţa pasagerilor. „Se lucrează în permanenţă cu utilaje de deszăpezire, există vizibilitate, iar întârzierile sunt cauzate doar de operaţiunile de degivrare. Cea mai mare întârziere a fost de cinci ore, cursa către Londra cu WizzAir, care a plecat la ora 11 în loc de ora 6. Pista de la Aeroportul Iasi este curăţată în permanenţă, conform procedurilor, fiind perfect operaţională. În unele cazuri, degivrarea platformei poate fi îngreunată atunci când aeronavele rămân, pentru o vreme, la sol, iar lucrările de deszăpezire continuă imediat ce zona este eliberată”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Iaşi.
Ambulanţe împotmolite în zăpadă
În cursul zilei de ieri, două ambulanţe au avut dificultăţi în intervenţii. O primă situaţie s-a petrecut în comuna Româneşti, acolo unde un pacient a fost preluat de şenilată după ce motorul ambulanţei a cedat. Operaţiunea a durat în jur de 5 ore. În comuna Tomeşti, satul Chipireşti, viaţa unui bătrân de 88 de ani cu probleme cardiace nu a mai putut fi salvată. Ambulanţa s-a împotmolit în zăpadă, intervenţia fiind făcută de viceprimar, însă victima nu a mai răspuns procedurilor medicale. „Cu excepţia unor situaţii punctuale, intervenţia pentru deszăpezire în judeţ a fost operativa. Nu am avut drumuri închise nici la nivelul celor judeţene, nici celor naţionale, iar la nivelul comunelor există contracte ori utilaje proprii pentru deszăpezire. La nivelul drumurilor judeţene, unele artere au fost închise temporar pentru intervenţii, dar în intervale de până la 30 minute, astfel încât şoferii să nu fie nevoiţi să rămână blocaţi. O atenţie sporită se acordă zonei Româneşti, acolo este drum comunal, dar din cauza viscolului, riscăm ca zăpada să se pună din nou pe carosabil. Au existat două cazuri în care ambulanţele au avut probleme, respectiv una la Avântu, comuna Româneşti şi alta în satul Chipireşti, comuna Tomeşti”, a declarat prefectul Marian Şerbescu.
Trei morţi, descoperiţi într-o zi!
Autorităţile au fost nevoite în doar 24 de ore să constate trei decese, pe fondul fenomenelor meteo care au avut loc în ultimele zile. Astfel, ieri, trei bărbaţi au fost găsiţi fără suflare. „Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator pe strada Sărărie. A fost începută resuscitarea, ea fiind continuată de echipajul SMURD până la spital, timp de o oră, dar fără răspuns la manevre. Pacientul nu avea antecedente cardiace cunoscute”, a declarat ieri prof.dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.  Aceasta a adăugat că şi un om al străzii a fost găsit mort. „Un om al străzii a fost găsit decedat într-o scară de bloc din zona Podu Roş. Acesta nu era hipotermic, având hematemeză - hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură, frecventă în ulcer şi în cancerul gastric”, a adăugat Diana Cimpoeşu.
Şenilata şi elicopterul, la lucru
Mai mult, elicopterul SMURD s-a deplasat ieri la Piatra Neamţ, pentru a prelua un pacient şi a-l aduce la Iaşi. Totodată, o şenilată a intervenit în localitatea Avântu, din judeţul Iaşi, pentru a prelua o femeie cu hemoragie la care, din cauza drumului inaccesibil, ambulanţa nu a putut ajunge. „Şenilata a preluat pacienta pentru ambulanţă, care a venit spre Iaşi prin Româneşti – Podu Iloaiei, cu o freză în faţa ambulanţei. Pacienta este stabilă, ea ajungând la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Sfântul Spiridon, din Iaşi”, a încheiat şefa UPU-SMURD Iaşi. Astfel, un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi a fost solicitat să intervină pentru a prelua o bătrână din comuna Româneşti, după ce ambulanţa trimisă în zonă nu a reuşit să treacă de nămeţii de zăpadă. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Iaşi, Nicolai Pralea, a declarat că ambulanţa şi o şenilată au înainte cu greu prin zăpadă şi viscol pentru a aduce la spital femeia. „Solicitarea a fost făcută în jurul orei 6.30, pentru o femeie în vârstă de 78 de ani, din localitatea Avântu, care avea hemoragie digestivă superioară, pe fondul unei afecţiuni hepatice mai vechi. Echipajul de Ambulanţă care s-a deplasat la locul solicitării cu o autospecială a rămas blocat în localitatea Româneşti, motiv pentru care au fost solicitaţi să intervină cei de la Inspectoratul Situaţii de Urgenţă cu o şenilată şi un cadru medical. Pacienta a fost preluată şi adusă la Iaşi”, a spus Nicolai Pralea.
Condiţii limitate de zbor
De remarcat că, tot ieri, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Raed Arafat, le-a transmis prefecţilor din judeţele afectate de vreme rea, să apeleze la bazele aeriene ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru urgenţele din zone greu accesibile, dar pe timpul zilei, precizând că la baza aeriană de la Iaşi s-a impus condiţii limitate de zbor. „Am primit informarea că cel puţin baza aeriană de la Iaşi a anunţat că există condiţii limitate de zbor. Bănuiesc că sunt şi alte baze aeriene care vor anunţa disponibilitatea lor. În zonele care sunt greu accesibile, dacă se poate rezolva problema pe cale aeriană, vă rog, apelaţi la elicopter şi nu aşteptaţi, ca să nu intrăm în noapte, dacă sunt zone greu accesibile. Ziua e scurtă, elicopterele vor putea să lucreze pe lumina zilei. Unde bazele aeriene anunţă că se poate interveni atunci consultaţi-vă cu ei, dacă sunt cazuri la distanţă şi în zone greu accesibile”, a declarat Raed Arafat în cadrul unei videoconferinţe de la MAI, cu prefecţii de judeţe, la care au participat şi ministrul de Interne Carmen Dan, ministrul Educaţiei Liviu Pop, precum şi premierul interimar Mihai Fifor. Arafat a vorbit şi despre cazul din localitatea Tomeşti, unde bătrânul de 83 de ani, cu probleme cardiace, a murit înainte să ajungă medicii la el, aceştia fiind transportaţi de primarul din localitate cu maşina, pentru că ambulanţa a rămas înzăpezită.
Zeci de intervenţii ale ISUJ Iaşi
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean (ISUJ) Iaşi au menţionat că, în doar 24 de ore, au avut zeci de intervenţii. „A fost vorba despre aproximativ 37 de intervenţii SMURD de aseară până astăzi (ieri – n.r.), am intervenit cu o şenilată în localitatea Avântu, dar şi pentru deblocarea unei persoane în comuna Miroslava. De asemenea, am fost anunţaţi despre şapte copaci bodorâţi din pricina fenomenelor meteo, dar am redirecţionat aceste sesizări către SC Citadin SA Iaşi. Mai mult, am primit 27 de informări până acum legate de drumuri înzăpezite”, a spus ieri Ovidiu Mocăniţa, reprezentantul ISUJ Iaşi.
Trafic infernal în municipiul Iaşi
Aproape în toate cartierele s-a circulat cu dificultate atât la primele ore ale zilei, cât şi în jurul prânzului. Spre exemplu, coada de maşini pe Elena Doamna s-a întins pe zeci de metri, la fel ca şi pe tronsonul Nicolina – Pd. Roş. Chiar dacă municipalitatea ieşeană a anunţat că societăţile din subordinea acesteia au acţionat încă de la primii fulgi, ieşenii continuă să susţină că efectele acestor măsuri nu se văd. Cei mai mulţi susţin că s-a acţionat cu prioritate în zona centrală şi pe principale arterele, cartierele în general şi cele periferice în special fiind lăsate de izbelişte. „La ora 22 (miercuri seară – n. r.) carosabilul era alb si alunecos. Cred că se putea mai bine. Panta dinspre Miroslava spre Galata nu era dată cu nimic antiderapant. Spre semafor ne-am întâlnit cu o maşină care împrăştia material. În Galata erau creste de zăpada pe stradă. Pe Păcurari nu stătea treaba mai bine, am văzut 2 utilaje, dar se circula greu şi carosabilul era alunecos. Spor la treabă şi să sperăm ca mâine arată mai bine situaţia!”, spune o ieşeancă.
Cum s-a acţionat
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, în noaptea de miercuri spre joi, echipele Citadin S.A. au acţionat pe 11 trasee din oraş cu 9 autobasculante, 7 sărăriţe, 19 lame, 4 buldoexcavatoare cu cupă şi 4 încărcătoare frontale şi au mobilizat 24 de muncitori, 9 şefi de trasee, 1 dispecer, 1 supracontrol şi 1 şofer supracontrol. Au fost răspândite 354 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor pe toate traseele şi 8 tone de clorură de calciu în zonele centrale. „În stocurile Citadin S.A. se mai află 352 de tone de material antiderapant, 58 de tone de clorură de calciu, 1.678 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor şi 3.480 de tone de nisip. Pentru întregul sezon rece, Citadin S.A. are la dispoziţie 108 utilaje şi autovehicule, cu aproape 20 mai multe decât anul trecut, şi are contracte semnate pentru 7.000 tone de sare, 3.000 tone de clorură de calciu şi 2.000 tone de nisip”, se arată într-un comunicat al municipalităţii.
Şi Salubris S.A. s-a mobilizat noaptea trecută. Astfel, 17 muncitori şi o autobasculantă, 1 autovehicul Ladog, 3 multicare, 3 utilaje Milfisk, 2 utilaje Kramer şi 1 volă au răspândit 1,8 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori şi 600 de kilograme de clorură de calciu, în special în zona trotuarelor. Echipele Salubris S.A. au intervenit şi ieri pentru a face trotuarele circulabile.
Patru tramvaie au circulat non-stop
La rândul lor, angajaţii Companiei de Transport Public S.A. au răspândit 4 tone de cloruă de sodiu tratată cu inhibitori şi 1,5 tone de clorură de calciu. Reprezentanţii CTP susţin că s-a acţionat 2 autobasculante, 2 scări mecanice, 1 lamă, 1 volă, 1 macara, 2 tractoare cu lamă şi 4 tramvaie pentru a păstra funcţionale traseele de tramvai şi macazurile. În ceea ce priveşte echipele Servicii Publice S.A, acestea au intervenit în zonele de versanţi, pe scări şi pe punţile pietonale, pe şase centre de activitate, pe care au acţionat 9 utilaje. De asemenea, reprezentanţii societăţii au curăţat zăpada de pe aleile din cimitire şi parcuri şi spaţii verzi şi au intervenit pentru a înlătura crengile căzute din cauza vântului puternic şi sub greutatea zăpezii.
Amenzi pentru cei care nu pun mâna pe lopeţi
În altă ordine de idei, Poliţia Locală recomandă reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi agenţilor economici să ia măsuri de îndepărtare a zăpezii de pe trotuarele din zonele pe care le administrează, îşi au domiciliul sau îşi desfăşoară activitatea comercială. De asemenea, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu arunce zăpada pe partea carosabilă şi să o depoziteze la o distaţă de 0,30 metri de bordura carosabilului, pentru a fi ridicată în cel mai scurt timp de societăţile specializate, iar în caz de formare a poleiului trotuarele să fie presărate cu nisip sau sare. Persoanele care nu se conformează somaţiilor primite de la Poliţia Locală riscă amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 190 şi 370 lei, conform Hotărârii Consiliului Local Iaşi nr. 172 / 2002 privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi.
Mii de locuitori din judeţele Moldovei, fără curent electric
În schimb, au apărut probleme cu furnizarea energiei electrice. Potrivit purtătorului de cuvânt al Del Gaz Grid, Corneliu Zaiţ, la această oră nu au energie electrică 2600 de abonaţi din 6 localităţi ale judeţului Bacău.
În judeţul Iaşi sunt afectaţi 2600 de consumatori din localităţile Ţibăneşti, Ţibana şi Mădârjac. La fel. nu au curent electric 1300 de abonaţi din localităţile vasluiene Arsura, Duda şi Vetrişoaia, precum şi 800 de consumatori din 5 localităţi ale judeţului Neamţ.
Trenurile circulă în condiţii de iarnă
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Portocaliu şi Cod Galben de vânt puternic şi ninsori viscolite. „În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje, astfel încât să menţinem operational traficul pe toate magistralele”, se arată într-un comunicat al CFR Călători. Oficiaii companiei le recoamdnă pasagerilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească.
Primăria Bacău a scos artileria grea la deszăpezire
Viscolul şi ninsoarea abundentă au determinat municipalitatea băcăuană să intervină cu toate utilajele de deszăpezire. Pentru descongestinorarea căilor de acces, Primăria a intervenit cu trei „sărăriţe” (autospeciale cu lamă şi distribuitor de antiderapant), două autocisterne de împrăştiat clorură de calciu şi cinci tractoare cu plug. În acest an, vedeta deszăpezirilor este un Volkswagen Amarok dotat cu lamă şi distribuitor de antiderapant. Primăria Bacău a achiziţionat recent impresionantul vehicul, cu un motor de peste 220 cai putere, iar acesta este folosit la deszăpezirea străzilor lăturalnice. Utilajele şi autospecialele de intervenţie vor funcţiona în continuu, asigurând degajarea căilor rutiere din oraş şi îndepărtarea zăpezii căzute.
Pe drumurile de pe raza judeţului Bacău se acţionează cu material antiderapant şi utilaje pentru degajarea zăpezii, acolo unde situaţia o impune. De asemenea, la centrele din Bacău, Oneşti, Moineşti, sunt constituite detaşamente pentru intervenţie operativă, în caz de nevoie, pentru protejarea sau salvarea, după caz, a populaţiei, păsărilor, animalelor şi bunurilor.
Zăpor pe râul Bistriţa
Autoritatile nemţene încep să monitorizeze râul Bistriţa, cursul superior, până la graniţa cu judeţul Suceava, din cauza fenomenului de zăpor.  Astfel, pe râul Bistriţa amonte de acumularea Izvorul Muntelui, de la viaduct Poiana Largului până la limita cu judeţul Suceava, râul prezintă canal dezgheţat până la curs liber şi gheaţă la maluri. „Coada Lacului Izvorul Muntelui se află la cca 5,5 km aval de viaduct Poiana Largului şi este îngheţată. Din aval 5,5 km viaduct Poiana Largului până la punte ACH sunt aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 10-50 cm. Tronsonul prezintă ochiuri şi canal dezgheţat în proporţie de 15%. Parţial curge apă peste gheaţă. Din aval 600 m Pod Borca până la Pod Poiana Borcii sunt aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 10-50 cm. Tronsonul prezintă ochiuri şi canal dezgheţat cu grosimi de la 1 la 5 m în proporţie de 50% din lungime. Parţial curge apă peste gheaţă”, susţin reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ. Monitorizarea râului Bistriţa se face permanent cu personal din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ. Ultimele coduri de vreme rea  au lăsat 4 localităţi din comuna Tarcău fără curent electric. Astfel, 793 de consumatori nu au avut curent electric câteva ore. Defecţiunile au fost remediate de personalul DelGrid. Joi dimineaţă o ambulanţă a rămas blocată în zăpadă. Este vorba de o autospecială de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă care a transportat un pacient la domiciliu în localitatea Mărgineni şi la întoarcere a rămas blocată. Utilajele de deszăpezire au mai intervenit  şi pe DC31 Chilia-Hlăpeşti pentru deblocarea unui autobuz.
Judeţul Vaslui a trecut cu bine peste prima ninsoare
„Suntem pregătiţi pentru iarnă! Poate să ningă!”, spunea prefectul Vasluiului, Eduard Popica, în urmă cu mai bine de o lună. După prima ninoare serioasă din noaptea de miercuri spre joi, vorbele demnitarului s-au adeverit şi judeţul Vaslui a trecut cu bine. Până ieri după-amiază, singurele porţiuni de drumuri judeţene închise rămăseseră cele dintre localităţile Arsura şi Ghermăneşti şi între Codăeşti şi Dăneşti, despre care până în ora 13 Prefectura a anunţat că au fost deblocate. Din cauza zăpezii viscolite mai multe drumuri comunale au fost închise, precum Rebricea – Draxeni, Rebricea Tatomireşti, Rebricea – Bolaţi. „Până la ora 16, în funcţie de evoluţia vremii, sperăm să nu mai existe niciun drum blocat”, transmitea Instituţia Prefectului la ora 12. De asemenea, pe drumurile naţionale s-a acţionat pe durata nopţii, neapărând probleme în circulaţie. „Am avut două cazuri mai sensibile la Rebricea şi Voineşti, unde utilajele de deszăpezire au intervenit în faţa ambulanţelor care au transportat doi copii de un an şi un an jumătate cu stări febrile. Au ajuns la timp şi ambele urgenţe au fost rezolvate. Viscolul a fost foarte puternic, astfel încât imediat după ce treceau utilajele de deszăpezire drumurile se înfundau din nou”, a spus Popica.
19 şcoli cu personalitate juridică au fost închise, în alte situaţii profesorii navetişti nereuşind să ajungă la ore. Din cauza vântului puternic, 2.990 de abonaţi din zonele Murgeni – Fălciu şi Duda – Arsura au rămas fără curent electric. După intervenţia echipelor specializate, avariile la linile de alimentare cu energie electrică au fost remediat în zona Murgeni – Fălciu până la ora 12.00, pentru restul de 1.370 de abonaţi din zona Fălciu – Murgeni remedierea liniilor prelungindu-se ceva mai mult.
Fără probleme deosebite la Suceava
Ninsoare abundentă în judeţul Suceava, care s-a aflat miercuri noapte şi joi sub incidenţa unui cod galben. Şi vântul a bătut cu putere, în zona de munte, viscolind zăpada. În cursul nopţii de miercuri spre joi s-a acţionat pentru curăţarea drumurilor naţionale din judeţul Suceava cu peste 60 de utilaje şi peste 100 de angajaţi de la Drumuri Naţionale şi s-au folosit peste 700 de tone de sare, circa 15 tone de clorură de calciu şi 6,5 tone de produs ecologic. De asemenea, 30 de echipaje de poliţie au acţionat joi preventiv, verificând dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă. În judeţul Suceava nu au fost probleme deosebite din cauza ninsorii. Totuşi soferii care nu au adaptat viteza la condiţiile de drum au derapat sau au ajuns în şanţ. La Bălcăuţi, circulaţia spre Vama Siret a fost blocată temporar câteva minute după ce un tir a derapat şi a rămas de-a curmezişul şoselei. În comuna Liteni, un drum comunal era înzăpezit joi dimineaţă şi s-a intervenit cu utilajele de la primărie pentru ca drumul să devină practicabil. S-a circulat dificil şi pe centura de ocolire a Sucevei, în localitatea Şcheia, dar şi pe DN 17A, drumul care face legătura între Suceviţa şi Moldoviţa. Nu au fost însă întreruperi de energie electrică din cauza vântului şi a căderilor de omăt.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei