Iaşi Industrial Park, pe lista investiţiilor în 2018
Dimensiune font:
Proiectul ambiţios propus de Consiliul Judeţean Iaşi ar putea prinde contur anul viitor. Şefii judeţului vor aloca, din excedentul bugetar, suma de 358,19 mii lei, inclusiv TVA, pentru elaborarea documentaţiei tehnice în vederea realizării acestui obiectiv aşteptat de mai bine de patru ani de zile. Proiectul „Iaşi Industrial Park” a fost iniţiat încă din 2013 şi propus ca amplasament în comuna Leţcani. Ulterior însă, întârzierile au început să apară după ce s-a consatat că amplasamentul infrastructurii se suprapunea în proporţie de 100% peste Centrul de Întreţinere şi Coordonare prevăzut în studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş şi în procent de 60% peste breteaua de acces de la nodul rutier către acest centru. Au urmat apoi o serie de proceduri privind reducerea suprafaţei parcului şi o lungă corespondenţă pentru obţinerea avizelor necesare. „În luna septembrie 2017, a fost iniţiată procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare în vederea realizării proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, procedură suspendată motivat de contestarea modului de derulare a procedurii de atribuire astfel încât exista posibilitatea anulării procedurii desfăşurate şi reluarea acesteia în cel mai scurt timp, la valoarea estimată iniţial. De asemenea, este necesară demararea procedurii de achiziţie publică a serviciilor de verificare a proiectului la toate cerinţele esenţiale, conform prevederilor legale în vigoare”, arată reprezentanţii CJ Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau