Iaşul ar putea deveni oraşul bicicliştilor

default

Dimensiune font:

| 22-06-2018 00:00

Numărul ieşenilor care ar utiliza biciclete ca mijloc de deplasare ar putea creşte de la 11% la 26% dacă ar exista şi infrastructura aferentă * procentul este unul ridicat atât timp cât, în comparaţie, doar 4% dintre ieşeni şi-ar abandona maşinile pentru a folosi transportul în comun

Neatractivă în prezent, pentru pasionaţii de deplasări pe două roţi, capitala Moldovei ar putea oferi în următorii ani facilităţi pentru biciclişti. Este vorba de realizarea unor piste noi, dinspre centrul oraşului spre periferii şi de planuri pentru facilitarea spaţiilor de parcare pentru biciclete în zonele publice cu funcţii centrale şi în zona instituţiilor publice. Toate aceste lucruri apar în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană la capitolul „mobilitate”, fiind remarcat faptul că numărul ieşenilor care ar utiliza bicicleta ca mijloc de deplasare este cu mult mai mare comparativ cu cei care ar renunţa la autoturismele proprii în favoarea mijloacelor de transport în comun. „Cei care folosesc frecvent sau foarte frecvent bicicleta, deşi numărul lor este în creştere în ultimii ani, sunt totuşi destul de puţini, sub 15% la nivelul tuturor cartierelor, fapt datorat în special infrastructurii aferente încă deficitare, precum şi insuficienţei promovării şi încurajării utilizării acestui mijloc de transport alternativ”, se arată în document. 72% dintre cei chestionaţi susţin că ar prefera să utilizeze transportul în comun dacă ar exista o infrastructură eficientă şi s-ar rezolva problemele cu privire la aglomerările frecvente, în special în orele de vârf, în vreme ce procentul celor care ar utiliza bicicleta pentru deplasările zilnice dacă ar exista piste special amenajate pentru biciclete, a trecut de 26%, mai mult decât dublul celor 11,1% care utilizează bicicleta în prezent.

Piste noi, dar şi duble

Aceste lucruri s-ar putea schimba atât timp cât edilii plănuiesc realizarea unei reţele atractive şi coerente de piste, prin conectarea principalelor puncte metropolitane cu zona centrală a oraşului. Astfel, viitoarele piste vor fi în dublu sens, interconectate, realizate în amplasament dedicat în afara spaţiului rutier şi pietonal, dar detrimental circulaţiei auto şi cu asigurarea spaţiilor necesare de siguranţă. „Pistele propuse se concentrează pentru completarea celor existente din zona centrală, radial către cartierele de locuinţe de la periferia oraşului şi către comunele învecinate. Astfel, vor exista rute de conectare cu centrul municipiului Iaşi în cartierul Alexandru cel Bun/ Dacia şi în continuare, spre Aparătorii Patriei, până  la ERA, piste pentru biciclete pe Şoseaua Voineşti, pe Bulevardul Cantemir, pe strada Elena Doamna şi în cartierul Ciurchi”, se arată în Planul de Mobilitate Urbană, document care, de asemenea, a stat la baza elaborării SIDU.

Se pregăteşte implementarea proiectului Iaşi VELOCity

De altfel, primarul Mihai Chirica a anunţat zilele trecute, făcând o trecere în revistă a proiectelor care vor fi depuse pe POR Axa 4, că va fi implementat un proiect vizând dezvoltarea transportului cu biciclete prin intermediul fondurilor europene nerambursabile. Proiectul „Iaşi VELOCity” („Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor”) urmăreşte crearea unui sistem integrat de „bike sharing” prin intermediul căruia ieşenii au acces mai uşor la locurile de muncă, la furnizorii de servicii sau alte zone de interes. În acelaşi timp, scad timpii de deplasare şi costurile de transport, fără a mai vorbi de faptul că utilizarea bicletei înseamnă reducerea poluării şi a consumului de energie şi descongestionarea traficului.

Sistemul de „bike sharing” inteligent va include 940 de biciclete inteligente (fabricate din materiale uşoare, prevăzute cu sisteme de siguranţă şi monitorizare permanenţă GPS, acţionate mecanic sau electric) şi 54 staţii automate de închiriere şi predare a bicicletelor în diferite puncte de interes ale oraşului (cetăţenii pot prelua o bicicletă dintr-un punct al oraşului şi o pot preda într-o altă staţie automată în zona de interes fără să fie necesară returnarea în staţia iniţială). Totodată, vor mai fi realizate 35 de parcări private de biciclete şi 11 staţii service. Tudor DAMASCHIN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei