Iaşul, la mâna firmelor de deszăpezire. Liberalii arată cu degetul către vinovaţi
Dimensiune font:
Liberalii pun eşecul licitaţiei de deszăpezire în cârca preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, acuzând că acesta s-ar fi implicat personal în procedurile de licitaţie * CJ va organiza o rundă de negocieri directe cu firmele de deszăpezire
Consilierii judeţeni liberali sunt de părere că principalul vinovat pentru eşecul licitaţiei de deszăpezire pe drumurile judeţene este preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. Reacţia consilierilor judeţeni PNL vine în contextul în care, până la finalul zilei de ieri, termen limită pentru depunerea ofertelor, nicio firmă nu şi-a depus oferta de preţ. “Consiliul Judeţean se află într-o situaţie ingrată, la mâna firmelor specializate pe servicii de deszăpezire pentru că va trebui să negocieze direct contractele de deszăpezire. Incompetenţa conducerii CJ îşi arată efectele. Din păcate, aceste efecte se vor repercuta asupra ieşenilor. Sper să se rezolve cât mai repede şi onorabil această criză, pentru a evita eventuale consecinţe nefaste datorită proastei gestionări a licitaţiei. Singurul responsabil de acest eşec este Maricel Popa”, a declarat Romeo Vatră, liderul consilierilor judeţeni PNL. La fel de acid în declaraţii a fost şi deputatul Marius Bodea, care atrage atenţia că orice tragedie care s-ar putea petrece iarna aceasta pe drumurile judeţene atrage răspunderea penală a administratorului. „Judeţul Iaşi nu va avea contract legal de deszăpezire a drumurilor judeţene, achiziţia defectuoasă a acestor servicii ne-a lăsat la mila vremii. Este o situaţie cu adevărat catastrofală, născută din dorinţa domnului Popa de a se amesteca în toate achiziţiile publice ale unităţilor din subordinea sa. O imixtiune gravă, ilegală, care a făcut ca licitaţia pentru achiziţia acestor servicii să fie viciată, contestată, anulată, reluată şi în cele din urmă rămasă fără niciun ofertant. Când nu primeşti nicio ofertă este clar că cerinţele tale au fost aberante. În mare măsură, anticipăm că nici şedinţa de Guvern de la Iaşi, din 23-24 noiembrie, anunţată cu mare fast de domnul Popa, nu va mai avea loc, tocmai datorită riscului ca judeţul Iaşi să rămână paralizat din cauza zăpezii”, a declarat deputatul PNL Marius Bodea. În schimb, reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi au comunicat că va urma o procedură de negociere directă cu firmele care au deja contracte cu instituţia. Potrivit preşedintelui CJ, caietul de sarcini al licitaţiei nu intră în atribuţiile acestuia. „Prin urmare, nu preşedintele CJ a pus condiţiile de participare şi nu a întocmit caietul de sarcini. A arunca cu acuze nefondate în spaţiul public este simplu, dar periculos. Să nu uităm cum fostul preşedinte al CJ, Cristian Adomniţei, a mers la deszăpeziri pozând frumos în peisajul hibernal, în timp ce populaţia judeţului era sub nămeţi. În ceea ce priveşte licitaţia, aceasta se va relua li firmele vor fi chemate la negocieri, existând posibilitatea asocierii acestora. Îi asigur pe domnii de la PNL că toate contractele care se vor încheia vor fi perfect legale”, a replicat Maricel Popa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau