Ieşean acuzat că şi-a terorizat nevasta!
Dimensiune font:
Un individ va fi nevoit să dea socoteală în instanţă, după ce a fost acuzat de nerespectarea hotărârii judecătoreşti * procurorii spun că bărbatul şi-a terorizat soţia în repetate rânduri
Un bărbat din județul Iași va fi nevoit să ofere explicații în instanță, după ce anchetatorii l-au prins încălcând ordinul de protecție emis împotriva sa.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a lui P.I., sub acuzațiile violenţă în familie, distrugere, ameninţare și nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Anchetatorii au precizat că individul s-a căsătorit în anul 2002, dar că, pe parcursul mariajului, au intervenit diverse conflicte între acesta și soția lui.
Nu ar fi trebuit să se apropie de soţie
În luna august 2017, soția acestuia a cerut și a obținut în instanță un ordin de protecție, prin care ieșeanul a fost obligat să nu se apropie la mai puțin de 200 de metri de consoartă și de fiul lor, să nu se apropie de domiciliul din satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, dar și să nu se apropie de locul de muncă al soției.
„Inculpatul a încălcat de opt ori hotărârea judecătorească prin care fusese emis ordinul de protecție împotriva sa. Mai mult, acesta a lovit-o pe victimă (soția lui – n.r.), iar aceasta a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale în urma incidentului”, a spus Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al acestui proces.
În urmă cu câteva luni, în București, o femeie a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit chiar în grădinița pe care o conducea, principalul suspect fiind soțul ei, conform anchetatorilor. Victima avea emis un ordin de protecție împotriva soțului. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau