Ieşenii pot deveni Campioni la Cros pentru Şcoli
Dimensiune font:
Până pe 3 aprilie, fiecare ieşean este invitat să selecteze un proiect, pe care să-l susţină timp de o lună. Ieşenii pot alege să devină Alergători sau Ambasadori pentru una dintre cele 21 de cauze. Alergătorii vor participa pe 9 aprilie 2016 la Cros, când vor alerga în numele proiectului sprijinit. În perioada martie-aprilie, Alergătorii şi Ambasadorii vor organiza mini-evenimente de strângere de fonduri prin care să adune resursele necesare implementării proiectului pe care l-au ales. Ieşenii se pot înscrie ca alergători individuali, sau îşi pot face echipe, alături de prieteni sau de colegii de muncă. Cu cât se înscriu mai mulţi Alergători şi Ambasadori pentru un proiect, cu atât e mai simplu să fie mobilizată suma prin care proiectele să devină realitate. Ieşenii sunt încurajaţi să antreneze mediul de afaceri în campaniile caritabile pe care le vor derula până în ziua evenimentului. Anul trecut, la prima ediţie a Cros pentru Şcoli, au participat 450 de alergători, care au mobilizat peste 63.000 de lei pentru 11 proiecte. Cros pentru şcoli este un eveniment organizat de Fundația Comunitară Iaşi şi HEG, ca experienţă participativă, prin care ieşenii se pot implica în dezvoltarea învăţământului local. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau