Ieşenii vor transport public până în Rediu
Dimensiune font:
În ultima perioadă, s-au înmulţit vocile care susţin devierea sau apariţia unor trasee în oraş, dat fiind faptul că asistăm la o reaşezare a rutelor de transport public. Faptul că RATP opereza de ceva timp pe traseul 36, Dacia – Breazu, pare insuficient pentru ieşenii care locuiesc în Rediu. „Vă solicit să introduceţi o linie de transport în comun care să deservească localităţile Breazu şi Rediu, situate în nordul municipiului Iaşi. Eventual, dacă autobuzele nu fac faţă la rampa dintre rondul de la Castel, să facă un circuit Agronomie-Breazu-Rediu-Păcurari-Agronomie. Ar ajuta la o călătorie în condiţii civilizate, mai ales că există precedente legate de trasee RATP în extravilan (Metro, Dancu, Ciurea). Vă rog să ţineţi seama şi de faptul că respectivele localităţi au fost introduse în Zona Metropolitană”, spune Radu Prună.
Evident, solicitarea are şanse minime de a fi pusă în practică, orice modificare de traseu făcându-se doar în urma unei analize atente, care, în principal, ţine cont de fluxul de călători. Şefii RATP au explicat în repetate rânduri că astfel de solicitări nu se pot rezolva peste noapte şi că, presupunând că ar fi introduse trasee spre localităţile Zonei Metropolitane, în niciun caz preţul biletului nu va costa 2 lei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau