Imagini cutremurătoare la unul dintre cele mai mari spitale din țară! Bolnav de cancer lăsat de medici să agonizeze în fața unității, într-o baltă de sânge

23

Dimensiune font:

| 24-02-2024 17:48

Un bărbat de 58 de ani, bolnav de cancer, a fost adus de către fiul său la Spitalul de Urgență din Iași cu hemoragie masivă, după ce serviciul de ambulanță 112 i-a anunțat că pot trimite o mașină în 3 ore. Ajunși la unitatea de primiri urgențe, au avut parte de un lung chin.

Familia acuză medicii că bărbatul a fost lăsat să agonizeze mult timp pe bancheta din spate a mașinii, într-o baltă de sânge.

Sistemul medical din nou România a dat un nou rateu. De această dată s-a petrecut la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, unde un bărbat a ajuns într-o baltă de sânge, adus fiind de fiul său după ce la 112 i s-a spus ca ambulanța ajunge în 3 ore să preia rănitul.

După ce bărbatul din Voinești, județul Iași, a suferit o hemoragie, copiii au sunat la 112 să solicite o ambulanță. Datorită faptului că până la sosirea ambulanței ar fi durat circa 3 ore, fii lui Constantin Crivoi s-au gândit să-l transporte la spital cu autoturismul personal. După ce a ajuns în fața spitalului, aceștia au mai dat de o problemă. Aflat pe bancheta din spate, tatăl a devenit inconștient, fii mergând să ceară ajutor din interiorul spitalului, însă ajutorul sperat nu a venit așa cum ar fi normal, personalul medical abia mișcându-se spre mașină, uitându-se spre el fără a-i face nimic.

„Tata a făcut o hemoragie care a pornit dintr-o dată. El fost operat ultima dată în noiembrie 2023, iar la gât are o rană deschisă. A sunat fratele meu la ambulanță și i-au zis că în maxim 3 ore poate să ajungă salvarea la pacient. L-am luat noi cu mașina din Voinești, să-l ducem la spital. Am mers 20 de kilometri, era și aglomerație. Când l-am ridicat de pe pat, a dat ochii peste cap. L-am adus la «Spiridon», la Urgențe, iar acolo cred că erau vreo 6-7 ambulanțe care stăteau.

Am ajuns la «Spiridon» cu pacientul inconștient, stătea întins pe bancheta din spate. Ne-am dus înăuntru ca să chemăm pe cineva să se uite la el, iar persoana aceea de abia se mișca și a mai stat și 5 minute să aducă o targă. Am filmat cum se uita la el în mașină, tata stătea ca mort pe bancheta din spate, iar ei nu făceau nimic”, a declarat Mihai Crivoi, fiul lui Constantin Crivoi.

Pe lângă faptul că este revoltat de faptul că a trebuit să-și transporte tatăl cu mașina personală, unul dintre fii spune că dacă personalul medical intervenea m-ai rapid, altfel ar fi stat situația privind starea de sănătate a părintelui său.

„Asta se întâmpla în jurul orei 14.00-14.30. Și 10 minute contează, un minut, două minute contează. Tata, pe drum, își revenise, voia să se ridice. Dacă se mișcau mai repede, era mai bine, acum, ferească Dumnezeu, ne așteptăm la orice. A pierdut o grămadă de sânge și e ținut în viață de aparate. A fost văzut de un medic, dar, credeți-mă, aparatele îl țin în viață. Chiar e bătaie de joc, a muncit 30 și ceva de ani, a plătit taxe și impozite și, când ai nevoie de o ambulanță sau ceva, e bătaie de joc”, a precizat Mihai Crivoi, unul dintre fii, potrivit BZI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei