Incendiu la Vutcani
Dimensiune font:
Proprietarul a plecat prin sat în loc să anunţe pompierii
În cursul dimineţii de luni, 17 noiembrie, în jurul orei la ora 04.50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a anunţat despre producerea unui incendiu la o casă, în interiorul căreia se presupunea că se află un bărbat de aproximativ 37 de ani, în localitatea Vutcani, comuna Vutcani
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la faţa locului s-au deplasat Detaşamentul de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD cu echipajul de terapie intensivă mobilă. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat la întreaga locuinţă, atât la acoperiş, cât şi în interiorul acesteia, pe o suprafaţă de aproximativ 80 metri pătraţi. În urma incendiului ,locuinţa construită din pereţi din lut a fost distrusă în totalitate. Din primele cercetările, se pare că incendiul a fost generat de o lumânare lăsată nesupravegheată pe timpul nopţii, de către persoana din locuinţă, care, la vederea flăcărilor s-a speriat şi a plecat de acasă fără să anunţe producerea incendiului. Ulterior, bărbatul a fost găsit hoinărind pe un drum de pe raza localitaţii Vutcani, nefiind necesară transportul acestuia la spital. Sătenii spun că are probleme psihice, acesta fiind motivul comportamentului său bizar.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau