Începe „Raliul Moldovei”
Dimensiune font:
Cea de-a şaptea ediţie a „Raliului Moldovei”, competiţie organizată de ACS Rally Spirit sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), începe astăzi la Bacău, unde se va da statul, apoi va continua la Moineşti, unde în centrul municipiului a fost amenajat şi parcul de service. În jurul localităţii se vor desfăşura 4-8 probe de concurs, iar ziua se va încheia cu o probă specială în centrul Bacăului. Mâine se vor desfăşura probe de concurs pe traseele din jurul Bacăului (Trebeş, Buhuşi, Hemeiuşi), parcul de service fiind amenajat la Bacău. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă seara, în centrul Bacăului, urmată de concertul trupei Holograf.
Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, Raliul Moldovei Bacău face parte anul acesta din Trofeul European de Raliuri (European Rally Trophy) şi Trofeul Balcanic de Raliuri (Balkan Rally Trophy), campionate europene desfăşurate sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA), dar şi din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, Campionatul Naţional de Raliuri 2 Dunlop, Campionatul Naţional de Raliuri Istorice, competiţii desfăşurate sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS). Raliului Moldovei Bacău 2017 este organizat de ACS Rally Spirit cu sprijinul Consiliul Judeţean Bacău, Consiliul Local şi Primăria Bacău, Consiliul Local Moineşti, consiliile locale ale comunelor Zemeş şi Măgireşti. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau