Începe Postul Paştelui
Dimensiune font:
Ziua de ieri a fost ultima în care credincioşii au mai putut pune pe masă bucate de frupt * până în noaptea de Înviere este important să ne curăţăm şi sufletul prin rugăciune, gânduri şi fapte bune
Timp de 40 de zile, începând de astăzi, vom avea timp să ne pregătim pentru una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Este vorba despre Postul Paştelui, cunoscut şi sub numele de Postul cel Mare. Sărbătoarea pascală este singura care are două zile de Lăsatul Secului. Primul a fost pentru carne şi se ţine în Duminica Înfricoşatei Judecăţi (19 februarie), iar celălalt este pentru ouă, peşte şi lactate şi s-a ţinut ieri, în Duminica Izgonirii din Rai a lui Adam.
Anul acesta, Postul Sfintelor Paşti începe în 27 februarie, iar Paştele va fi sărbătorit în 16 aprilie, potrivit calendarului ortodox. În această perioadă nu se fac nunţi.
Potrivit scrierilor religioase, motivul principal al postirii era pregătirea adulţilor (catehumeni) care urmau să fie botezaţi de Paşte şi să intre în biserică. În timp a devenit o perioadă de pregătire spirituală pentru toţi creştinii ce sărbătoresc Învierea Domnului. În Postul Mare este important să dăm dovadă de o grijă spirituală, să renunţăm la alimentele de frupt, să ne înălţăm sufleteşte prin rugăciune şi fapte bune.
Creştinii trebuie să se abţină de la gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele.
Maura ANGHEL
În acest an creştinii ortodocşi şi romano-catolici vor sărbători Paştele în aceeaşi zi – 16 aprilie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau