Închisoare cu suspendare pentru o traficantă de droguri
Dimensiune font:
Roxana Ghenghea a căzut la pace cu procurorii * ea a ajutat clanul Colac să vândă canabis
Procurorii DIICOT au căzut la pace cu o traficantă de droguri. Potrivit anchetatorilor, Ionel Colac, soţia sa, Mariana, şi fiul lor, Gheorghe Mihai, dar şi cumnatul Constantin Grosu, au dat lovitura pe piaţa stupefiantelor. Gheorghe a avut iniţiativa, după ceva timp petrecut în Spania, la furat din buzunare. Aşa a făcut legătura cu vânzători de canabis şi haşiş. Droguri erau luate de membrii familiei din Barcelona, Madrid sau Alcala de Henares şi trimise în ţară prin firme de coletărie, pe numele unor acoliţi. Cumnatul se ocupa mai ales de vânzarea drogurilor, în Galata, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun şi Nicolina.
Francezii au intrat pe fir
La finele lui aprilie, Ionel Colac a plecat iarăşi în Spania şi a cumpărat 3 kg de canabis. Drogurile au fost introduse în două pachete cu haine şi mâncare, dar au fost descoperite de poliţiştii francezi. Ca să facă rost de alte droguri, în iunie, membrii familiei Colac au trimis în Spania un acolit, Marian Silviu Hogea, însoţit de Constantin Grosu.
Printul tiganilor a pierdut batalia cu statul
La întoarcerea în ţară, la Târgu Frumos, cei doi au predat stupefiantele lui Radu Bălteanu, Vasile Romeo Colac şi Roxanei Ghenghea, însă procurorii au luat pe sus întreaga familie. Ghenghea a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, care a fost acceptat de judecătorii Tribunalului. Femeia s-a ales cu doi ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Ea va trebui să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii. Pentru clanul Colac, procesul continuă. Dan CONSTANTINESCU
11.000
de euro costa canabisul interceptat de francezi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau