Infracţiuni la regimul circulaţiei depistate la frontieră
Dimensiune font:
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi au întocmit lucrări penale pe numele a doi bărbaţi, care au prezentat la controlul de frontieră documente false
În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român Eusebiu E., în vârstă de 38 ani, conducând un autoturism marca Opel Omega, înmatriculat în Franţa. La solicitarea organelor de control , bărbatul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoria B emis în Italia. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constat faptul că documentul prezentat la control nu prezintă condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Cu privire la cele constatate conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere este fals. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
În ziua de 25 septembrie, s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din Republica Moldova Boris G., în vârstă de 51 ani, conducând un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în Bulgaria. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că autoturismul nu are efectuată inspecţia tehnică periodică, iar certificatul care atestă efectuarea inspecţiei este fals.
Cu privire la cele constatate conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere este fals. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele tânărului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau