Infractori din Moldova arestaţi la domiciliu
Dimensiune font:
Pe rolul instanţelor din regiune sunt zeci de cereri adresate judecătorilor prin care suspecţii solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu * motivul: în funcţie de fapta de care este acuzat, arestatul poate merge la serviciu sau la şcoală * în Regiunea Nord-Est arestul al domiciliu se aplică la zeci de deţinuţi
Odată cu implementarea noului Cod Penal şi a celui de Procedură Penală a fost introdus arestul la domiciliu. Măsura vine ca o alternativă la arestul preventiv şi poate fi aplicată în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite de inculpat. Suspecţii pentru care se ia măsura nu beneficiază de libertate deplină, dar nici de condiţiile din arestul Poliţiei. Ei sunt monitorizaţi şi supravegheaţi, nu prin aşa-numitele brăţări electronice, cu GPS, cum se practică în alte ţări, ci de poliţişti.
Primarul Stavarache, întemniţat în propria casă
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis la începutul lunii septembrie ca primarul suspendat al Bacăului, Romeo Stavarache, să rămână în arest la domiciliu după două luni pe care le-a petrecut la închisoare. Cererea a fost făcută de edil şi are o durată de 30 de zile, expirând pe 2 octombrie. El a fost trimis în judecată pentru cinci infracţiuni de luare de mită comise în perioada 2008-2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul depăşind 2,3 milioane de lei. În acelaşi dosar mai sunt judecaţi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu, Liviu Vasile Cenuşă şi Liviu Goian, precum şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol. De măsura arestului la domiciliu beneficiază şi Liviu Cenuşă şi Liviu Goian.
Trei arestaţi la domiciliu în Vaslui
Trei persoane din judeţul Vaslui se află în prezent în arest la domiciliu, poliţiştii de investigaţii criminale desfăşurând activităţi specifice faţă de acestea. Astfel, aceste persoane pot duce o viaţă aproape normală în compania familiei şi pot merge chiar şi la muncă, cu toate că au încălcat legea. Conform Noului Cod de Procedură Penală, poliţiştii au luat măsuri pentru supravegherea persoanelor faţă de care au fost dispuse măsuri preventive. În cazul în care acestea nu-şi respectă obligaţiile, riscă să meargă după gratii. „Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Poliţia verifică, periodic, modul în care acestea îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. În prezent, poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară activităţi specifice faţă de trei persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu”, a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Ce nu au voie să facă arestaţii la domiciliu
Persoana care a primit această sentinţă trebuie să respecte mai multe reguli prevăzute în noul Cod de Procedură Penală, printre care să nu ia legătura cu persoana vătămată sau cu membrii familiei acesteia, cu alte persoane care au participat la comiterea infracţiunii sau martori din dosar. Totodată, nu are voie să părăsească locuinţa decât dacă judecătorul îi permite. Astfel, un arestat la domiciliu, în funcţie de fapta de care este acuzat poate merge la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau oricare alte activităţi care îl ajută să se poată întreţine, cu condiţia să respecte obligaţiile impuse. De asemenea, situaţiile urgente îi permit arestatului să părăsească domiciliul cu condiţia de a anunţa înainte poliţiştii desemnaţi să-l supravegheze.
Lucia HACMAN, Ştefana CZELLER
La Iaşi, 18 inşi sunt arestaţi la domiciliu, iar agenţii îi verifică prin metodele clasice. „Li se bate la uşă, fiindcă nu avem mandat pentru altceva. Au fost numeroase controale, dar nu s-au constatat deficienţe”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Printre cei vizaţi sunt ieşeni acuzaţi de tâlhărie, trafic de tutun sau droguri, dar şi infracţiuni economice
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau