Inspecţia Judiciară le dă peste nas şefilor procurorilor
Dimensiune font:
Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii i-a cam tras de urechi pe şefii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi Tribunalul Iaşi. În primul cazul, conducerea instituţiei a fost acuzată că îşi cruţa unii subordonaţi, în detrimentul altora. „Deşi a constatat, prin informările întocmite semestrial, vizând situaţia cauzelor nesoluţionate cu o vechime de peste un an de la data înregistrării, faptul că cei doi procurori desemnaţi pentru a instrumenta, în principal, dosare având ca obiect infracţiuni săvârşite de magistraţi, nu aveau în lucru dosare vechi, în timp ce ceilalţi procurori gestionau un număr mare de astfel de dosare, fiind permanent angrenaţi şi în alte activităţi, procurorul general nu a luat măsuri pentru echilibrarea volumului de lucrări”, au spus inspectorii.
Jovial, dar fără autoritate
Discuţiile cu procurorii l-au cam luxat pe Florin Căşuneanu. „Din aceste discuţii a rezultat faptul că domnul procuror general este perceput ca fiind o persoană jovială, receptivă şi deschisă, făcându-se vorbire despre faptul că acesta este un bun coleg şi un bun comunicator, care însă nu are autoritatea necesară pentru exercitarea funcţiei de procuror general, raportat la modul de îndeplinire a atribuţiilor şi mai ales, la nerealizarea vreunor forme de control a activităţii desfăşurate în unităţile din raza de competenţă”, se mai arată în raport. Inspectorii au mai arătat că implicarea lui Căşuneanu în coordonarea activităţii de urmărire penală desfăşurate la unităţile din subordine a fost minimă şi au vorbit despre „lejeritatea şi lipsa de rigurozitate manifestate de către procurorul general în abordarea problemelor de conducere a activităţii parchetelor, cu efect direct asupra performanţelor subordonaţilor”.
Timpul, blestemul Carminei Pascal
Nici Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, nu a fost cruţată de inspectori, care au subliniat că are cam multe probleme cu presa. „Purtător de cuvânt a fost prim procurorul, din anul 2005 până în luna februarie 2014, când şi-a prezentat public demisia, datorită solicitărilor frecvente pentru furnizarea de informaţii, care necesitau foarte mult timp afectat acestei activităţi”.
În general, Carminei Pascal i s-a reproşat că necazurile cu timpul au afectat şi pe subordonaţi. „Din datele prezentate se observă o scădere a tuturor indicatorilor statistici, atât în anul 2014, cât şi în anul 2015, pentru perioade similare comparate, cu excepţia indicatorilor de operativitate pentru anul 2014 şi a achitărilor definitive. Interpretarea acestora, în condiţiile scăderii numărului cauzelor de soluţionat, nu poate însemna decât o preocupare scăzută, atât din partea procurorilor, cât şi din partea conducerii pentru o folosire mai eficientă a timpului de lucru, pentru eficientizarea activităţii de supraveghere prin măsuri riguroase şi competente, pentru organizarea judicioasă a anchetelor penale”, au concluzionat inspectorii. Cristina CZELLER
Spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a constatat a fi impropriu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau