Întârzie lucrările de aducțiune pe strada Petru Movilă
Dimensiune font:
Săptămâna trecută, conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a analizat stadiul lucrărilor desfășurate în cadrul proiectului de major „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Neamț”, derulat de compania județeană Apa Serv
În cadrul ședinței s-a dezbătut din nou problema aducțiunii de apă pe strada Petru Movilă (la ieșirea din Piatra Neamț spre Bicaz), modernizată cu bani europeni, în lungime de 1,8 km. Constructorul a arătat că această lucrare se va executa în urma încheierii unui act adițional la contract, de extensie de timp, pe care intenționează să îl semneze la sfârșitul lunii octombrie. Realizarea aducțiunii presupune preluarea garanției, corecții pe contract și licitația asfaltării. Discuții pe această temă au avut loc și la Primăria Piatra Neamț, cu conducerea Apa Serv și reprezentanții firmei PA&CO, care nu și-a dat acordul pentru spargerea asfaltului. Dacă se va apela la această soluție, PA&CO va cere eliberarea garanției pe lucrare, condiții în care Primăria nu dă acceptul de săpătură deschisă pe acest tronson. Cătălin Dughir, directorul general al companiei Apa Serv, a discutat problema străzii Petru Movilă și în AGA a societății. El a solicitat o discuție la nivelul Consiliului Județean pe această temă în cursul acestei săptămâni, la care să participe și reprezentanții primăriei pietrene. Potrivit conducerii companiei „preluarea numai de către Apa Serv a acestor probleme va avea implicații nedorite și anume, poate duce la imposibilitatea accesării de fonduri europene, corecții și chiar falimentul companiei”.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau