Interdicţii pentru taximetrişti
Dimensiune font:
Veste proastă pentru taximetriştii care au stat în spatele gratiilor sau au primit o amendă penală. Potrivit unui proiect de ordonanţă întocmit de Ministerul Transporturilor, ei nu vor mai avea voie să profeseze. Ministerul Transporturilor a pregătit o ordonanţă prin care modifică legea privind transportul în regim de taxi şi de închiriere. Potrivit actului normativ, cei care practică meseria de taximetrist trebuie să aibă cazierul „curat”. „Privitor la cazierul judiciar, proiectul introduce condiţia ca practicanţii profesiei de taximetrist să nu aibă menţiuni în cazierul judiciar, fapt ce vine în sensul asigurării siguranţei cetăţeanului şi a practicării profesiei în mod onorabil şi legal”, se arată în nota de fundamentare a ordonanţei pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Anca POPESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau