Interdicţiile primite de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi

default

Dimensiune font:

| 11-05-2015 11:32

Cristian Adomniţei a fost pus de judecătorii Tribunalului sub control judiciar * el rămâne în vizorul poliţiştilor şi a primit o serie de interdicţii

 

Poliţiştii vor sta cu ochii pe preşedintele CJ Cristian Adomniţei, acuzat de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului după ce a vrut să-şi scoată din bucluc subordonatele. În vizorul DNA au mai ajuns Cristina Teodora Jinga, directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate, şi afacerista Letiţia Popa. Procurorii vorbesc despre nereguli la achiziţia de servicii de tipărire a unor materiale de promovare a judeţului Iaşi cu firma lui Popa. Aceasta a folosit acte false pentru a primi contractul de realizare de cataloage, broşuri, calendare, mape, hărţi, magneţi, sacoşe, dar şi a unui film de prezentare a judeţului. Anchetatorii au spus că firma nu şi-a executat obligaţiile, lipsind produse de 213.005 lei. Irimescu şi Jinga au făcut însă recepţia lucrării. „Adomniţei Cristian le-a ajutat pe inculpatele Jinga şi Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală”, au spus procurorii. El a amânat finalizarea unui audit şi a refuzat să sesizeze frauda poliţiştilor.

Interceptarile procurorilor

CV-uri cu date false
Printre actele false depuse la CJ de Popa s-au numărat CV-urile unor angajaţi ai firmei. „În cuprinsul CV-ului expertului fotograf a menţionat în mod nereal faptul că acesta era angajat, având o vechime de 6 ani şi 7 luni în acea companie şi faptul că acesta ar fi absolvit cursurile Universităţii de Arte George Enescu, Secţia Foto-Video, deşi acesta, în realitate, absolvise cursurile Secţiei Restaurare. S-a menţionat şi faptul că ar fi participat anterior la realizarea proiectelor privind valorificarea potenţialului turistic al rezervaţiei Tătăruşi, reabilitarea centrului istoric al municipiului Bârlad şi pregătirea profesională a personalului Consiliului Judeţean Vaslui”, au spus procurorii.
Nu poate ieşi din ţară
DNA a cerut arestarea celor patru, dar vineri, la miez de noapte, judecătorii Tribunalului au dispus punerea lor sub control judiciar. Adomniţei trebuie acum să se prezintă la DNA şi la instanţă de câte ori este chemat, să informeze cu privire la schimbarea locuinţei, să meargă periodic la Poliţie. Nu are voie să iasă din ţară decât cu încuviinţarea DNA, să deţină, să folosească ori să poarte arme şi nici să se apropie de cele trei femei şi de auditori. Angajaţii IJP îl vor supraveghea, iar dacă nu se conformează poate ajunge după gratii sau în arest la domiciliu. Procurorii mai au o şansă de a obţine o măsură mai aspră la Curtea de Apel. Ştefana CZELLER

La ieşirea de la Tribunal, Adomniţei a fost sărac în comentarii. „Nu fac nicio declaraţie”, a spus acesta. Apărătorul celor două funcţionare, Iulian Gafon, era mulţumit de decizie: „Judecătorul a judecat echilibrat, raportat la probele care există la dosar, şi anume doar înregistrări audio cu privire la o şedinţă la care a participat preşedintele CJ cu auditorii, din care nu rezultă absolut nimic. Au fost audiaţi la urmărirea penală suspecţi şi martori în lipsa apărătorilor aleşi, şi în aceste condiţii nu am putut face nicio apărare pentru a demonta acuzaţiile procurorilor. Clientele mele se consideră nevinovate, dar judecătorul a analizat cu foarte mare atenţie şi a luat o măsură justă în acest moment”.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei