Intoxicaţi cu fum din cauza unui incendiu
Dimensiune font:
Doi băcăuani au ajuns la spital intoxicaţi cu fum din cauza unui incendiu. Focul a izbucnit în oraşul Dărmăneşti, cartier Plopu, la casa unei femei în vârstă de 52 ani. Construcţia, cu pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din ţiglă, a ars în ce mai mare parte. Proprietara casei a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, iar un bărbat, în vârstă de 52 de ani,care se afla în casă, a fost preluat de către un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Cele două persoane au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Comăneşti. „Incendiul a avut drept cauză probabilă amplasarea necorespunzătoare a unui burlan metalic față de materiale combustibile”, a declarat ofiţerul pentru relaţii publice lt. Andrei GRECU, ISU Bacău. Un alt incendiu a izbucnit la locuinţa unei femei, în vârstă de 31 de ani din Bacău. Focul a cuprins casa femeii din cauza unui cablu electric defect sau neizolat corespunzător, arzând parchetul dintr-o cameră a casei.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau