Investiţii de 56 de milioane de euro în drumurile comunale
Dimensiune font:
Valoarea lucrărilor se va ridica la 55,736 milioane de euro şi vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală
În judeţul Bacău se vor derula 56 de investiţii care au drept obiectiv modernizarea drumurilor comunale şi care vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Valoarea totală a acestora este de 55,736 milioane de euro. „Luna aceasta, în judeţul Bacău se lansează licitaţii în peste 50 de localităţi, pe obiective extrem de importante pentru judeţ. Pentru unele proiecte, contractele sunt semnate de Ministerul Dezvoltării şi de consiliile locale, pentru altele sunt semnate de Minister, urmând să fie semnate şi de consiliile locale”, a anunţat Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău. Până la acest moment, Ministerul Dezvoltării a semnat contracte cu 27 de primării, dintre care mai importante din punctul de vedere al valorii sunt cele încheiate cu comunele Coţofăneşti (1,4 milioane de euro), Coloneşti (1,25 milioane de euro), Bereşti Tazlău (1,36), Podu Turcului (1,32), Solont (1,99), Zemeş (1,37). Valoarea totală a celor 27 de proiecte este de 27,32 milioane de euro.
Lista drumurilor modernizate
Două dintre contractele deja semnate vizează infrastructura urbană: reabilitarea a 7,28 km de străzi în Târgu Ocna (1,12 milioane de euro) şi refacerea străzilor din cartierele Buhoci, 6 Martie şi Cuciur – municipiul Oneşti (684 mii euro). Alte 15 contracte în valoare de 13,55 milioane de euro au fost semnate de Ministerul Dezvoltării, urmând să fie parafate şi de consiliile locale. Între altele, vor fi modernizate drumurile din Lipova (1,41 milioane de euro), Balcani (1,11 milioane de euro), Huruieşti (1,12) şi Negri (1,12). În curs de evaluare, la Ministerul Dezvoltarii, se află 10 proiecte în valoare de 10,7 milioane de euro. Cel mai mult vor costa drumurile din Plopana (1,42 milioane de euro), Blăgeşti (1,38) şi Sărata (1,12).
Ionuţ ŞERBAN
Există şi primarii care nu au reuşit să transmită proiectul la Ministerul Dezvoltării, documentaţiile fiind în curs de completare: Berzunţi, Luizi Călugara, Sascut, Oneşti şi Buhuşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau