Investiţiile anului 2015 în Moldova
Dimensiune font:
O privire aruncată pe planurile de investiţii din acest an în oraşele din Regiunea de Nord-Est dă senzaţia că localităţile se dezvoltă într-un an cât altele în zece * se vor aloca bani pentru reabilitarea termică a zeci de scări de bloc, se vor moderniza o mulţime de străzi, se vor îmbunătăţi servicii, se va realiza infrastructură nouă pentru termoficare, alimentare cu apă şi vor fi terminate proiectele din anii anteriori * pentru proiectele deja începute cu fonduri europene există riscul să fie continuate din bani proprii, dacă nu vor fi finalizate până în decembrie 2015
La Bacău există promisiuni că se vor aloca fonduri pentru o serie de proiecte mult trâmbiţate. Unul dintre acestea este Spitalul Municipal aflat într-o eternă fază de construcţie. Firmele care îl construiau au dat faliment, aparatura medicală achiziţionată îmbătrâneşte nefolosită, la Primărie s-au adunat munţi de cereri de angajare, iar pentru medici s-a ridicat şi un bloc cu 45 de apartamente. Iniţial, lucrările ar fi costat 160 de milioane de lei, suma a fost actualizată la 218 milioane lei, iar pentru anul în curs s-au alocat 32 de milioane de lei, bani care aproape că ar fi gata pentru finalizare. Primarul interimar Vasile Tescaru nu este însă foarte optimist: „Consorţiul de firme ICCO (care a realizat lucrările, dar a falimentat – n.r.) pierde garanţia de cinci milioane de lei. Din acest fond de garantare, aflat la dispoziţia Primăriei, se va realiza un nou caiet de sarcini, inclusiv studii privind stadiul lucrărilor. În final, se va organiza o altă licitaţie, pentru atribuirea lucrărilor, probabil în primăvara anului 2015”.
Insulă de Agrement şi Sală Polivalentă
Un alt proiect aşteptat este reabilitarea şi modernizarea Insulei de Agrement, proiect îngropat de Ministerul Mediului, de unde s-au promis 14 milioane de lei pentru decolmatarea lacului şi nu s-a alocat nimic. Fără asta nu poate urma nici restul. Întreg proiectul este estimat la 50,4 milioane de lei, din care pentru anul acesta, până la aprobarea altor bani, se alocă 32,4 milioane lei. Într-o situaţie asemănătoare este şi Sala Polivalentă pentru care s-a turnat fundaţia de la marginea oraşului, dar care arată ca abandonată. Acum circa o săptămână, consilierii locali au votat să aloce alte patru milioane de lei acestui proiect. O sumă provizorie, fiindcă vor urma alte alocări, odată cu votarea bugetului de investiţii pe 2015. Până acum, 8 milioane de lei din banii publici au fost îngropaţi în proiecte şi în fundaţia plină cu betoane şi fierăraie ruginită. Întregul proiect este estimat la 93 de milioane de lei, din care 70% ar trebui să vină la Compania de Investiţii, fără însă nici un rezultat. Nu în ultimul rând, bani s-au alocat cu generozitate şi pentru reabilitarea terenului de fotbal de pe Stadionul Municipal, un alt obiectiv părăsit. Întregul proiect costă 3,76 milioane lei, iar deocamdată, pentru anul 2015, s-au alocat 1,08 milioane lei.
Două cinematografe la Suceava
Sucevenii vor avea la dispoziţie, de anul acesta două cinematografe moderne. Ca urmare a solicitării venite din partea Consiliului Local, ca Iulius Mall să dea un răspuns oficial referitor la deschiderea cinematografului modern promis încă din 2008, primarul Ion Lungu a anunţat că, până la finele anului, va fi inaugurat un cinematograf multiplex în cadrul respectivului centru comercial. De asemenea, Primăria se pregăteşte să deschidă propriul cinematograf 3D, în clădirea Centrului Cultural “Bucovina”. Tot în acest an ar trebui inaugurată şoseaua de centură pentru care în acest an se mai alocă 25 milioane de lei. Lucrările sunt realizate în proporţie de 85%.
Groapă de gunoi şi sistem modern de apă la Vaslui
În judeţ sunt multe proiecte care trebuie finalizate. „Trebuie să terminăm proiectul sistemului integrat de management al deşeurilor; proiectul de reabilitare a sistemului apă –canal şi centrul medico social Codăeşti”, a spus Valeriu Caragaţă, administrator al judeţului Vaslui. Proiectul de modernizare a sistemului de apă şi canal costă 100 milioane de euro, cel al Sistemului integrat de management al deşeurilor solide 118.480.545 lei, iar Centrul de asistenţă medico-socială Codăeşti 3,97 milioane lei.
Lucia HACMAN
Anul acesta ar trebui să se încheie şi lucrările la parcul de agrement Cornişa din judeţul Botoşani, care se va întinde pe 50 de hectare şi va costa 12 milioane de euro, investiţie derulată cu fonduri europene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau