Învierea, sărbătoarea luminii

1invierea

Dimensiune font:

| 03-05-2024 10:32

 Praznicul împărătesc al Învierii Domnului (Paştele) este cea mai importantă sărbătoare creştină * din punct de vedere calendaristic, Sărbătoarea Paştelui este esenţială în întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc * de data acesteia este legată succesiunea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an


Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la începutul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc în seara zilei de 13 Nissan sau în Joia de dinaintea Duminicii Învierii şi consta într-o masă rituală care imita Cina şi era însoţită de serviciul Sf. Euharistii. La primii creştini, recrutaţi dintre evrei, această celebrare a Cinei se substituia vechii mese pascale evreieşti din seara zilei de 14 Nissan, masă care, la început, purta denumirea de «Paşte». Şi după cum la evrei această numire s-a aplicat, mai târziu, la întreaga sărbătoare a Azimilor care ţinea 7 zile (14 Nissan seara - 21 Nissan seara), şi la creştini a trecut de la comemorarea Sf. Cine la cea a morţii şi învierii Domnului. Primii creştini înţelegeau prin Paşte nu numai sărbătoarea Învierii, ci şi pe cea a Cinei şi a Patimilor Domnului, iar uneori numai pe cea din urmă. De aceea, săptămâna pe care creştinii de astăzi o numesc a Patimilor se numea, la primii creştini, Săptămâna Paştelui sau Zilele Paştelui. Cu timpul, însă, înţelesul cuvântului Paşte s-a restrâns numai la Sărbătoarea Învierii.

Dacă Sărbătoarea Paştelor s-a prăznuit, la început, în toată lumea creştină, au existat în Biserica veche mari diferenţe regionale în privinţa datei şi modului sărbătoririi. Cei mai mulţi creştini, mai ales din Apus, din Egipt, Grecia şi Palestina, luau ca normă ziua săptămânală, sărbătorind Paştele în aceeaşi zi din săptămână în care a murit şi a înviat Domnul. Ei sărbătoreau moartea Domnului totdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nissan, numind-o Paştele Crucii, iar Învierea - în Duminica următoare, de după 14 Nissan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primăvară, duminică pe care o numeau Paştele Învierii. Aceştia priveau Paştele Crucii ca zi de tristeţe şi o sărbătoreau cu post şi întristare, prelungind postul (ajunarea) până în ziua Învierii, când organizau agape şi cine, după cum procedează creştinii de astăzi. În Galia, erau creştini care serbau Paştele la dată fixă - pe 25 sau 27 martie.

O uniformizare a datei serbării Paştelui a încercat să introducă în toată lumea creştină Sinodul I Ecumenic de la Niceea (anul 325), din iniţiativa împăratului Constantin cel Mare. Nici după Sinodul de la Niceea nu au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine în privinţa datei serbării Paştelui.

Şi astăzi există diferenţe între Apusul şi Răsăritul creştin pentru că nu toată creştinătatea se foloseşte de acelaşi calendar. În Apus, Paştele se serbează între 22 martie şi 25 aprilie conform calendarului gregorian introdus în Apus începând din 1582. Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit, în anul 1924, în două ramuri în privinţa datei de sărbătorire a Paştelui. Bisericile pe stil vechi au continuat să se orienteze după Pascalia veche a calendarului iulian. Însă, începând din 1927, pentru a elimina neînţelegerile, s-a stabilit ca Bisericile Ortodoxe pe stil nou să serbeze Paştele la aceeaşi dată cu cele care se ghidează după calendarul iulian.

În acest an, întreaga creştinătate sărbătoreşte Paştele la aceeaşi dată, faptul în sine având semnificaţii profunde în planul trăirii spirituale.

Înainte (ca şi acum, dar poate cu mai puţină solemnitate), noaptea Învierii era petrecută în biserici, în priveghere şi rugăciune. Era un moment care prilejuia botezul catehumenilor, iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti. Creştinii care primiseră botezul în noaptea Învierii îşi puneau haine albe şi purtau în mâini făclii luminoase ca unii care s-au îngropat cu Hristos, dar au şi înviat împreună cu El. Începând de la împăratul Constantin cel Mare, erau luminate nu numai bisericile în care era oficiată slujba Învierii, ci şi casele creştinilor şi oraşele, cu făclii înalte şi coloane de ceară şi cu torţe aprinse. Creştinii se salutau (ca şi acum), până la Înălţare, cu „Hristos a Înviat“, la care se răspundea „Adevărat a Înviat!“. În ziua Învierii, toţi se îmbrăţişau şi îşi dădeau sărutarea frăţească cerându-şi iertare unii de la alţii. Obiceiul iertării din noaptea de Înviere s-a păstrat până astăzi, existând credinţa că, pentru a întâmpina cum se cuvine această sărbătoare, creştinii trebuie să aibă sufletul curat şi să lase deoparte grijile şi necazurile lumeşti.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei