Jaf în toată regula cu rechizitele gratuite şi transportul elevilor

default

Dimensiune font:

| 15-03-2017 06:00

Judeţele Moldovei sunt în topul ruşinos al gestionării programelor sociale din învăţământ * în ultimii ani, sprijinul pe programe precum „Bani de liceu” sau „Euro 200” au ajuns la beneficiari care au înşelat legea în complicitate cu autorităţile publice * în judeţul Iaşi şi cele învecinate, mii de pachete de rechizite şcolare au dispărut peste noapte din stocurile unităţilor de învăţământ şi doar la Suceava s-a găsit un prejudiciu de jumătate de milion de lei * la decontarea abonamentelor de transport, elevii sunt jupuiţi de operatori şi nici măcar 3% din total nu beneficiază integral de decontarea acestui serviciu


Implementarea programelor sociale din educaţie, în ultimii ani, a arătat semne de şchiopătare nu doar la nivelul judeţului Iaşi, ci în toată regiunea Moldovei. Personal nepregătit, autorităţi nepăsătoare şi plăţi ilegale sunt doar o parte din problemele de implementare ale acestor beneficii. Asta arată un raport recent al Curţii de Conturi, care a verificat modul în care s-au gestionat fondurile alocate programelor sociale pentru educaţie, concepute şi finanţate pentru susţinerea activităţii şcolare a elevilor din medii defavorizate. Controlul a vizat programul naţional „Bani de liceu”, programul rechizitelor şcolare, programul educaţional „A doua şansă”, programele naţionale „Laptele şi cornul” şi „Fructe proaspete în şcoli”, facilităţile în transportul elevilor, programul „Euro 200” şi programul „Şcoală după şcoală”. Toate bune în esenţă, însă fiecare dintre aceste programe care vin în sprijinul elevilor defavorizaţi şi nu numai prezintă disfuncţionalităţi nu doar de implementare, ci şi de natură legală. Una din cele mai mari ponderi în totalul beneficiarilor programului „Euro 200” se regăseşte în zona de Nord-Est, topul fiind compus din judeţele Iaşi, Suceava şi Vaslui. Analiza Curţii de Conturi asupra derulării acestui program în ultimii ani arată că la nivelul inspectoratelor şcolare s-au făcut decontări ale unor produse conexe la plata calculatoarelor achiziţionate de către elevi unor furnizori, peste normele legale, iar constatările anchetelor sociale efectuate de către autorităţile locale pentru verificarea declaraţiilor de venit şi a celor referitoare la bunurile familiei nu au fost efectuate corespunzător. „Personalul desemnat cu atribuţii în derularea programului nu este suficient de bine pregătit/instruit. Nu s-a urmărit de către entităţile implicate creşterea performanţei programului, prin asigurarea şi repartizarea resurselor financiare pe baza şi cu respectarea tuturor criteriilor stabilite”, arată Curtea de Conturi. În judeţul Iaşi, în programul „Euro 200” cifra beneficiarilor a scăzut de la un an la altul, în paralel cu reducerea populaţiei şcolare. Dacă în anul şcolar 2013-2014 judeţul Iaşi avea 1.923 beneficiari, în perioada 2016-2017, educaţia ieşeană a rămas cu doar 1.038 elevi beneficiari.

 

Plini de absenţe, dar cu banii în buzunar

Printre cei mai mulţi ieşeni beneficiari de programele sociale sunt elevii din programul „Bani de liceu”. Şi în această situaţie, ponderea lor a scăzut vizibil, de la un an la altul. Dacă în 2012-2013 erau 8.555 elevi, în 2016-2017 sunt doar 3.580 elevi prinşi în această formă de recompensă financiară. Analiza Curţii de Conturi arată că eficienţa acestui program ar creşte dacă s-ar actualiza pragul maxim al veniturilor realizate pe membru de familie, respectiv de 150 lei, precum şi cuantumul sprijinului financiar, de 180 de lei. Mai multe probleme au fost găsite la ultimul control efectuat la nivelul ISJ şi al unităţilor de învăţământ. „Nu au fost urmărite şi monitorizate absenţele nemotivate, înregistrate de beneficiarii sprijinului financiar, condiţie de bază impusă de prevederile legale pentru menţinerea în plată a acestui drept. Din punct de vedere al eficienţei acestui program s-a constatat că nu s-a efectuat o analiză la nivelul unităţilor şcolare, ISJ, cu privire la reducerea abandonului şcolar ca urmare a acordării acestui sprijin financiar, respectiv legătura de cauzalitate între sumele acordate sub formă de sprijin financiar”, arată analiza Curţii de Conturi. Pe deasupra, s-a constatat faptul că au fost nerespectate atribuţiile comisiilor constituite la nivelul unităţilor de învăţământ cu privire la analiza dosarelor de anchetă socială. De altfel, judeţele Bacău, Suceava şi Botoşani sunt pe lista neagră într-un top naţional privind plăţi nelegale într-o sumă totală estimată la 1,9 milioane lei, dar şi abateri de 207.537 lei, generate de lipsa monitorizării absenţelor în mai multe judeţe din ţară, cât şi cazuri în care elevii primeau concomitent bursă socială şi sprijinul „Bani de liceu”, astfel de abateri fiind găsite în Suceava.

 

Cum câştigă operatorii din transportul elevilor

Una din cele mai sensibile laturi ale controlului Curţii de Conturi s-a aplecat asupra decontărilor transportului elevilor de la şi către unităţile de învăţământ. Semne de întrebare au apărut atunci când s-au pus în oglindă tarifele practicate pe distanţe similare de către operatorii de transport auto, cu diferenţe care în unele cazuri au ajuns până la 400%. „Pe rutele de transport pe care nu a existat concurenţă tarifele practicate de operatorii de transport auto pentru abonamentele lunare ale elevilor au înregistrat valori maxime. Tarifele maxime practicate de operatorii de transport auto pentru abonamentele lunare ale elevilor au înregistrat valori de până la 4,5 ori mai mari decât tarifele practicate pe distanţe similare de CFR Călători SA pentru abonamente lunare de transport feroviar de călători”, arată raportul de control. Exemplificând, distanţa medie pe care trebuie să o parcurgă zilnic un elev care face naveta este de 18 kilometri. Preţul mediu al unui abonament lunar pentru această distanţă este de 150 de lei, însă, din această sumă, elevului i se decontează doar 56 de lei. În concluzie, doar 2,3% din elevii navetişti se încadrează în barem beneficiind de decont integral, restul suportă diferenţa.

 

Rechizite şcolare dispărute peste noapte

O altă situaţie aproape incredibilă a fost descoperită la Suceava, în programul de rechitite şcolare. Aici, nu doar că s-a ajuns la situaţii în care stocurile de rechizite şcolare rămase neutilizate la finele anului calendaristic reprezenta mai mult de 50% din numărul de pachete distribuite efectiv elevilor, dar alte câteva mii de pachete au fost distribuite fără bază legală şi nu se regăsesc nicăieri în stocuri. „Potrivit raportului de control întocmit de Camera de Conturi Suceava, au fost distribuite unităţilor şcolare fără bază legală un număr de 2.171 pachete de rechizite şcolare în valoare de 525.204,55 lei, care nu au fost repartizate elevilor şi nu se regăsesc în stocurile unităţilor şcolare şi nici a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava”, explică inspectorii Curţii de Conturi. La Bacău, de exemplu, au fost acordate pachete cu rechizite şcolare fără ca aceste cereri întocmite să fie însoţite de acte doveditoare a eligibilităţii beneficiarilor. La Botoşani şi Suceava, stocurile de rechizite şcolare rămase neutilizate nu au fost inventariate, înregistrate în contabilitate şi evidenţiate în situaţiile financiare anuale. Andrei DASCĂLU, Diana MOLDOVANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei