Judecătoria Fălticeni - sediu nou, tehnică veche
Dimensiune font:
Una dintre problemele justiţiei sucevene a fost rezolvată * magistraţii şi avocaţii din Fălticeni au, în sfârşit, un sediu decent, în care-şi desfăşoară activitatea * inaugurarea edificiului, care a costat aproape 3 milioane de euro, a avut lor ieri, în prezenţa ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc * singura nemulţumire este legată de calculatoarele vechi din 1997
Demersurile pentru construcţia Judecătoriei Fălticeni au început în 2006, iar investiţia a fost finalizată în acest an. Edificiul are patru etaje şi o suprafaţă desfăşurată de peste 3.000 de metri pătraţi. Investiţia era extrem de necesară, în contextul în care Judecătoria Fălticeni funcţiona într-o anexă a Primăriei, iar spaţiile erau improprii. „Vă supun atenţiei faptul că vechiul sediu are două săli de judecată, alocate pentru şedinţe mixte, civil şi penal, din care doar una este prevăzută cu boxă pentru arestaţi. Cea de-a doua sală este improprie desfăşurării activităţii de judecată. Nu este iluminată natural şi nu se poate face accesul arestaţilor separat de completul de judecată. De asemenea, într-o încăpere de doar 31 de mp îşi desfăşoară activitatea şapte persoane, acest spaţiu fiind destinat publicului pentru studiul dosarelor. Noul sediu are trei săli de judecată, corespunde tuturor cerinţelor”, a declarat Emanuela Dieac, preşedintele Judecătorie Fălticeni. La fel de încântată de noul sediu este şi preşedinta Curţii de Apel Suceava, Maria Andrieş, care a precizat că Ministerul Justiţiei va sprijini şi achiziţia de mobilier pentru Judecătoria Fălticeni. Procedura va fi demarată anul viitor.
„Vom avea o problemă hard”
Prezent la inaugurarea sediului Judecătoriei Fălticeni, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat că unul dintre obiectivele sale este de a investi în infrastructura de justiţie. „Faptul că am reuşit să investim în acest sediu ca şi în altele din ţară, cum ar fi Craiova, Piteşti, Sibiuc, Tulcea, Oradea, Cluj, înseamnă că ne-am asumat acest angajament. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Din peste 200 de sedii de instanţă în România, 100 au condiţii improprii. De aceea am lansat un proiect naţional de investiţii în sedii de instanţă şi sper să beneficiem de sprijinul Guvernului, ca să ducem mai departe acest angajament”, a declarat Cazaciuc.
Oficialul nu a părut foarte deranjat de aparatura veche de la Fălticeni, unde calculatoarele sunt vechi din 1997, şi a dat de înţeles că ar fi cazuri izolate. Chiar şi la Palatul de Justiţie din Suceava mai sunt astfel de computere. „Sunt informaticieni la instanţe care fac minuni. Avem calculatoare din 2006 sau 2007. Probabil cineva a vrut să-şi păstreze calculatorul din 1997. Este nevoie de investiţii în IT. Deocamdată nu avem motive de teamă. Dacă nu investim într-un an sau doi în infrastructura hard, vom avea o problemă hard”, a precizat Cazanciuc. La ceremonia de inaugurare au fost prezenţi numeroşi magistraţi, şefii administraţiei publice locale şi judeţene, dar şi lucrători ai Ministerului de Interne. Şi magistraţii de la Rădăuţi aşteptă, cu nerăbdare, ziua în care vor beneficia de condiţii la fel de civilizate precum cele existente în noul sediu al Judecătoriei Fălticeni.
Oana ŞLEMCO
„Investiţii în infrastructură nu înseamnă doar investiţii în sedii, înseamnă acces mai facil la justiţie, înseamnă durata mai scurtă a proceselor” – ministrul Robert Cazanciuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau