Judecătorii nu vor să scoată de după gratii un contrabandist
Dimensiune font:
Unul dintre actorii celui mai important dosar de contrabandă finalizat de DIICOT Iaşi a început anul cu o veste proastă. Reamintim că din reţea făceau parte şi doi primari. „Din cercetări a rezultat că, în perioada 2013-2014, membrii grupării au tranzacţionat circa 700.000 de pachete de ţigări de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, introduse în ţară pe frontiera verde şi prin punctele de trecere a frontierei din Botoşani şi Suceava”, a precizat Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT Iaşi. Valoarea tutunului, pe piaţa neagră, depăşeşte 2 milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, şi primarii din Popeşti, Vasile Lupu, respectiv Costeşti, Aurel Doacă, vindeau tutunul de contrabandă în magazinele proprii. Primarii au scăpat de cătuşe, dar 10 contrabandişti au primit arest la domiciliu, iar alţi 11 inşi, printre care şi Alexandru Udilă, au ajuns după gratii. Acum, Udilă a cerut şi el să fie arestat la domiciliu, dar fără succes. Judecătorii Tribunalului i-au respins solicitarea şi l-au obligat la plata unor cheltuieli de 200 de lei. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau