Judeţul Neamţ are nevoie de promovare turistică
Dimensiune font:
Una dintre priorităţile conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ este rezolvarea problemei societăţii Neamţ Turism * firma a înregistrat pierderi încă de la înfiinţare
Neamţ Turism administrează staţiunea Neguleşti, iar situaţia financiară dificilă a societăţii a fost subiect de discuţie de multe ori în şedinţele legislativului nemţean. Constantin Iacoban, preşedintele interimar al CJ Neamţ, a declarat că este necesară reorganizarea societăţii, majorarea capitalului la care şi-ar putea aduce aportul mai mulţi acţionari, între care se numără şi Primăria Piatra Neamţ.
Agenţiile de turism nu-şi fac treaba
Neamţ Turism a fost înfiinţată cu scopul de a răspunde unor obiective de promovare turistică, dar nu s-a întâmplat aşa. „Ne doream ca această societate să promoveze judeţul printr-o agenţie de turism, să preia nişte zone în supraveghere şi să aibă nişte puncte în aceste zone. Vorbeam de intrările în judeţ, un punct de informare la Lacul Roşu. La târgurile care se organizează şi la care participăm nu se face acest lucru. În afara faptului că ne prezentăm cu anumite obiective, nimeni nu vinde judeţul Neamţ în sensul turistic, adică locuri de cazare sau prezentare pensiuni. Agenţiile din Neamţ merg la târguri ca să cumpere locuri şi să facă afaceri”, a spus Iacoban.
El vrea să facă cunoscut judeţul prin Neamţ Turism. În opinia preşedintelui CJ Neamţ, participarea la târgurile de turism din ţară şi din străinătate nu prea au avut efectul scontat. Constantin Iacoban a declarat că Neamţul va participa la Târgul de Turism de la Chişinău deoarece e mult mai uşor să ajungă în judeţ turiştii din Republica Moldova decât cei din Elveţia sau Germania. Referitor la Staţiunea Neguleşti, şeful CJ Neamţ a recunoscut că managementul a fost unul dezastruos în ultimii ani.
Ingrid CIOFOAIA
„Din punct de vedere turistic, judeţul Neamţ este foarte slab promovat”- Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau