L-au „rezolvat” cu parul şi ranga până a murit
Dimensiune font:
Trei nemţeni au fost daţi pe mâna judecătorilor ieşeni pentru un chef terminat cu o crimă. În noaptea de 10/11 august, Gheorghe Cojocariu (28 de ani), Daniel Olaru (21 de ani) şi Ghiocel Arămescu (43 de ani) au băut împreună cu un consătean, până li s-a terminat tăria. Fiindcă mai aveau chef de băutură, au plecat spre Cristeşti, cu atelajul lui Cojocariu. Pe drum, s-au întâlnit cu alţi căruţaşi, printre care şi Constantin Crăciun.
Tot grupul s-a oprit la un club, unde bărbaţii au zăbovit până li s-a cerut să plece. Încă „însetaţi”, s-au dus şi la o benzinărie, după bere şi au rămas să se cinstească pe un teren viran din apropiere. La un moment dat însă, când discutau despre cai, Crăciun s-a luat la ceartă cu Cojocariu, iar de aici lucrurile au degenerat. Crăciun a fost lovit de Cojocariu, Arămescu şi Olaru cu parul, furca şi ranga, în cap şi torace. Angajaţii benzinăriei au chemat ambulanţa, dar omul era prea zdrobit ca să supravieţuiască.
Agresorii s-au dus liniştiţi acasă la amicul unde începuse cheful. „Soţia gazdei i-a întrebat de ce sunt plini de sânge, iar Cojocariu a arătat cum a lovit cu ranga, dând în pământ”, a precizat Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal. Mai mult, bătăuşii s-au felicitat că l-au „rezolvat” pe Crăciun. Acum, cei trei au fost trimişi în judecată pentru omor calificat. Fiul celui ucis cere de la ei daune morale de 300.000 de lei. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau