Lăcaş ridicat cu ajutor de la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Dimensiune font:
Unul dintre cei mai apreciaţi preoţi din Botoşani a reuşit să construiască o biserică nouă în locul unui lăcaş din lemn * slujba de sfinţire va avea loc pe 24 iulie, în prezenţa lui IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei * biserica va purta hramul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, născut şi crescut în judeţul Botoşani
Preotul Radu Zaiţ, paroh al bisericii cu hramul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, a anunţat că sfinţirea noii biserici, construită în ultimii cinci ani în jurul fostului locaş de cult din lemn, va avea loc duminică, 24 iulie, moment deosebit la care va participa şi Înalt Prea Sfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Citeşte şi
Sfaturi pentru evitarea aglomeraţiei de la Trezorerie
„Biserica a fost construită în doar cinci ani de zile la stadiul pe care îl vedeţi acum. Totul a început pe 4 iulie 2011, atunci am trasat pentru prima dată biserica, sub coordonarea părintelui protopop Lucian Leonte. Această lucrare a mers mai bine decât ne-am fi aşteptat noi pentru că Sfântul Ioan Iacob, ocrotitorul bisericii noastre, a dorit să aibă o casă de rugăciune. Mai există în Botoşani o biserică cu hramul Sfântul Ioan Iacob , biserica de la subsol de la Sfânta Treime, dar o biserică mare închinată lui este doar aceasta”, a declarat Radu Zaiţ.
Ajutor de la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
El susţine că lucrările la construirea noii biserici au fost ocrotite de Sfântul Ioan Iacob şi au avut un spor neaşteptat. „Sfântul este de loc din judeţul Botoşani, din Crăiniceni, şi probabil că dorinţa lui fiind botoşănean a fost atât de mare încât lucrurile au mers aproape de la sine. În primul an am ajuns la centura deasupra geamurilor şi în 4 ani ne-am mutat. Acum 6 ani în urmă, pe 24 iulie, într-o sâmbătă, Înalt Prea Sfinţitul Teofan a venit în zonă unde era biserica veche, din lemn, şi m-a instalat ca preot paroh şi mi-a spus: «Părinte să construieşti o biserică să îmbrace ca o haină vechea biserică, dar să nu fie mare pentru că decât să fie mare şi goală mai bine mică şi plină». A ieşit o biserică frumoasă, nu foarte mare, dar încăpătoare. Vă aşteptăm la acest frumos eveniment,să ne rugăm împreună!”, a spus preotul paroh Radu Zaiţ.
La slujbele ţinute de acesta vin enoriaşi din tot municipiul Botoşani, dar şi din Suceava. Pe 24 iulie, ceremonia de sfinţire a Bisericii Sfântul Ioan Iacob Hozevitul va fi oficiată de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, protopopul Lucian Leonte, preotul paroh Radu Zaiţ şi un sobor de 20 de preoţi.
Alina CALINIUC
„Cu voia lui Dumnezeu, la şase ani, are loc sfinţirea bisericii noastre” – preotul paroh Radu Zaiţ
Citeşte şi ANUNŢURI LA ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau