Lapte praf gratuit pentru 343 de sugari din Suceava
Dimensiune font:
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit 2.592 kilograme de lapte praf, ambalat în 3.240 de cutii, de la Ministerul Sănătăţii, în valoare de 64.800 lei, urmând ca în această săptămână să fie primite încă 4.547,2 kilograme. La acest moment, în evidenţele medicilor de familie se află un număr de 343 de copii care pot beneficia de lapte praf gratuit, precizează directorul executiv al instituţiei, Liliana Grădinariu.
DSP Suceava a început ieri distribuţia laptelui praf către primăriile din judeţ. Numărul cel mai mare de beneficiari sunt în comunele Voitinel, Moara, Udeşti şi Ostra, conform catagrafiilor medicilor de familie. Repartizarea se face ţinându-se cont şi de cantitatea de lapte praf pe care unele primării o mai au în stoc.
În cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului, pentru profilaxia distrofiei şi a malnutriţiei, primesc de la stat lapte praf gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, micuţii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern.
Este vorba despre copii cu mame care prezintă contraindicaţii ale alăptării, cu boli grave precum TBC pulmonar activ, neoplazii, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, HIV. De asemenea, pot beneficia de acest lapte praf copii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare din cauza absenţei laptelui matern, cei adoptaţi sau aflaţi în plasament sau cu mamă decedată.
Laptele praf este distribuit prin intermediul primăriilor, dar numai criteriile medicale permit prescrierea de către medicul de familie de lapte praf unui sugar.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau