Larvele şi căpuşele au invadat Iaşul
Dimensiune font:
Din cauza faptului că pe parcursul anului trecut nu s-au efectuat activităţi de dezinsecţie şi larvicidare în municipiu, în acest moment oraşul este plin de căpuşe şi de larve * din această săptămână vor fi demarate acţiunile de stârpire a acestor paraziţi
Activitatea de desinsecţie şi larvicidare în municipiul Iaşi va începe din cursul acestei săptămâni. „Anul trecut nu am mai reuşit sa facem această activitate. Nu au fost consecinţe foarte mari, dar anul acesta va fi unul mai greu, pentru că numărul de larve va fi mai mare decât prognozam la începutul anului trecut, pentru că nu s-a acţionat în 2014. Deja s-au emis toate invitaţiile către toate instituţiile implicate. Reprezentanţii Primăriei Iaşi vor coordona această acţiune alături de cei de la Servicii Publice, Salubris, Autoritatea Naţională Fitosanitară, Apele Române, DSP şi DSVSA”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Astfel, pe 30 aprilie, începând cu orele 5.30 dimineaţa, va începe activitatea de larvicidare, aplicarea de soluţii împotriva acestora pe toate cursurile de apă şi toate lacurile de pe raza municipiului. Totodată, se vor aplica tratamente împotriva căpuşelor. „Vom începe în primul rând cu acele zone în care iese lumea pe perioada de weekend şi nu numai, respectiv Ciricul, C.A. Rosetti, Bârnova, Parcul Copou, Parcul Expoziţiei, Parcul Voievozilor, Esplanada Oancea şi toate celelalte pieţe unde se adună lumea, după care vom interveni peste tot”, a spus viceprimarul. Imediat după această acţiune, la începutul lunii mai va fi începută activitatea de dezinsecţie. „Bugetul este cel pe care l-am prognozat de la începutul anului. Avem pentru acţiunea de primăvară circa 2,4 milioane lei. Activitatea de dezinsecţie va continua pe tot parcursul anului şi sperăm să nu depăşim un buget de 1 sau 1,5 milioane lei până la sfârşitul acestui an”, a spus Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau