Licitaţie pentru închirierea unor căsuţe
Dimensiune font:
Primăria Municipiului Bacău a anunţat că organizează o licitaţie publică deschisă pentru închirierea, pe o perioadă de un an, a unor căsuţe din lemn. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, este vorba despre opt căsuţe din lemn amplasate în Parcul Catedralei (patru bucăţi), în Parcul Cancicov şi în Parcul Gherăieşti (câte două). Preţurile de pornire a licitaţiei sunt între 20 şi 30 de lei pe lună pentru aceste căsuţe. Documentaţia privind licitaţia poate fi ridicată de la sediul Primăriei municipiului Bacău, contra sumei de 300 de lei, iar taxa de participare la licitaţie este de 200 de lei. De asemenea, garanţia de participare la licitaţie este de 500 de lei. Ofertele pot fi depuse până pe 25 mai, iar licitaţia va avea loc a doua zi, la ora 12.00. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau