Liderul PNL Botoșani, atacat de premierul Victor Ponta
Dimensiune font:
Primul-ministru al României nu s-a ferit să-l atace pe liderul PNL Botoșani în vizita făcută în municipiul reședință de județ. Ponta a mers la Botoșani pentru a inaugura drumul spre Suceava, dar și pentru a da girul unor investiții locale. Acesta nu a ezitat să-l atace pe liberalul Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.
„Judeţul Botoşani a fost blocat de un preşedinte de Consiliu Judeţean care nici el nu ştie cu ce se ocupă. Stând după deşteptul ăsta de preşedinte de Consiliu Judeţean, era blocat totul aici. Sperăm să îmbunătăţim infrastructura locală şi să dăm de lucru. Mă interesează şi am discutat cu primarul din Botoşani să rezolvăm cu termoficarea. Nu vă lăsăm să îngheţe oamenii în casă. Spitalul l-am redeschis la Darabani. Tot ce s-a solicitat la Pediatrie şi la UPU, s-a alocat la rectificare. Toate proiectele pe care le începem, vreau să le terminăm împreună indiferent de poziţiile pe care vom fi”, a declarat Victor Ponta. După ce s-a lăudat cu realizările sale, Ponta i-a chemat pe primari pentru a le înmâna contractele de finanţare a unor proiecte.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau