Lista martorilor din dosarul Albumul
Dimensiune font:
Magistraţii Tribunalului au cernut lista de probe a acuzaţilor din scandalul de corupţie de la Consiliul Judeţean * ei au admis audierea unor personaje importante şi au respins sugestia de a discuta cu alţii
Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis asupra cererilor de probe ale inculpaţilor din dosarul „Albumul”. Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, împarte boxa acuzaţilor cu Cristina Teodora Jinga, directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate, şi afacerista Letiţia Popa. Procurorii vorbesc despre nereguli la achiziţia de servicii de tipărire a unor materiale de promovare a judeţului Iaşi cu firma lui Popa. Anchetatorii au spus că firma nu şi-a executat obligaţiile, lipsind produse de 213.005 lei, dar Irimescu şi Jinga au făcut recepţia lucrării.
Lui Adomniţei i s-a reproşat că a îngreunat munca echipei de auditori şi i-a umilit, ca să ofere firmei timpul necesar să predea cele 948 albume. El l-a întrebat pe unul dintre auditori dacă nu e beat. „Preşedintele CJ a continuat să facă reproşuri subtile, încercând, într-un mod voalat, să-i intimideze pe auditori, aducându-le la cunoştinţă că deţine trei plângeri formulate împotriva acestora cu privire la conduita lor şi încercând chiar să-i determine pe ceilalţi doi auditori să nu meargă pe acelaşi drum cu şeful lor”, se mai spune în rechizitoriu. Totuşi, oamenii au demontat tot mecanismul fraudei. Până la urmă, preşedintele CJ le-a cerut de patru ori să le „ducă ceai şi cafea” funcţionarelor, întrebându-i dacă sunt „nebuni la cap”.
Urmează noi audieri
Acum, judecătorii Tribunalului au admis doar în parte probele cerute de şefii CJ. Vor fi reaudiaţi toţi martorii care au dat cu subsemnatul la DNA, dar şi cu funcţionari ca Maria Poraico, Marian Gaşpar, Georgiana Niculescu şi Alina Iosub. În schimb, judecătorii au refuzat să discute cu alte oficialităţi, pe listă intrând vicepreşedintele Victorel Lupu, funcţionarii George Potârnac, Lăcrămioara Vernică şi Elena Adriana Mărgărint. A fost respinsă şi o expertiză pe marginea unui posibil comportament simulat în acest scandal, iar despre audierea vicepreşedintelui Alin Aivănoaei şi a consilierului Victor Chirilă magistraţii vor decide după ce termină cu restul depoziţiilor. Cristina CZELLER
391.955 LEI
Este paguba socotită de anchetatori în dosarul „Albumul”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau