Liviu Goian, arestat la domiciliu
Dimensiune font:
Fratele fostului fotbalist al Naţionalei Dorin Goian, Liviu, a fost eliberat din arestul preventiv şi plasat în arest la domiciliu * decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Bacău
Liviu Goian nu are voie să comunice, printre alţii, cu fostul administrator public al municipiului Bacău, Leonard Pădureanu, şi cu Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, pe o perioadă de 30 de zile, în urma deciziei luate de judecătorii din cadrul Tribunalului Bacău. Amintim că Pădureanu şi Goian au fost arestaţi preventiv la începutul lunii trecute, fiind acuzaţi de mai multe infracțiuni de delapidare, deturnare de fonduri și folosire cu rea-credință a bunurilor din patrimoniul public.
Cei doi sunt acuzați de infracțiuni legate de finanțarea de la bugetul local al municipiului Bacău a echipei de fotbal. Leonard Pădureanu a fost plasat în arest la domiciliu pe 4 mai tot printr-o decizie a Tribunalului Bacău.
Conform procurorilor, „în calitate de preşedinte al Asociaţiei Sport Club Bacău, Liviu Goian a dispus cu privire la fondurile acordate prin intermediul a două contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice încheiate cu UATM Bacău, în baza Legii privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general, pe baza Proiectului Sport Club - viitorul fotbalului băcăuan, în valoare de 560.000 de lei, respectiv Proiectul Sport Club - drumul spre liga a-II-a, în valoare de 1.200.000 de lei, schimbând destinaţia acestora cu privire la o parte din sumele acordate, contrar dispoziţiilor legale”.
„Știa că persoana juridică nu are echipă de fotbal”
Oamenii legii au adăugat că, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Sport Club Bacău, acesta ar fi dispus întocmirea unor situaţii (tabele reprezentând sumele primite cu titlu de indemnizaţie pentru hrană) care au stat la baza justificării fondurilor acordate de UATM Bacău, ce prezentau o situaţie neconformă (în realitate, unele dintre persoanele menţionate în acele tabele neîncasând sumele de bani), în baza acestor situaţii fiind virate tranşele nerambursabile, fiind astfel induşi în eroare funcţionarii din cadrul Primăriei Bacău cu ocazia aprobării plăţilor.
„Acesta și-a însuşit sumele nevirate în baza actelor menţionate anterior sau a dispus virarea acestora în conturile unor persoane care nu aveau dreptul obţinerii acestor sume, cauzând un prejudiciu iniţial în valoare de 2.300.000 de lei. În calitate de reprezentant legal al SC Sport Club Bacău SA (membru al Consiliului de Administrație), a încheiat convenţii civile cu diferite persoane (antrenori, jucători, staff), pe baza cărora s-au plătit din conturile societăţii sumele de bani aferente convenţiilor, cunoscând că persoana juridică în cauză nu deţinea o echipă de fotbal (echipa de fotbal aparţinând Asociaţiei Sport Club Bacău, la care suspectul era preşedinte)”.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii până la concurența prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau