Locomotiva mocăniţei Huţulca Moldoviţa a deraiat
Dimensiune font:
Locomotiva mocăniţei Huţulca Moldoviţa a deraiat, duminică dimineaţă, la scurt timp după ce a pornit din gară, după ce a fost lovită de un autoturism al cărui şofer a ieşit dintr-o curte aflată pe marginea traseului feroviar pe care circulă mocăniţa. Cei 30 de turişti aflaţi în cele două vagoane, precum şi şoferul implicat, au scăpat nevătămaţi.
Cursa programată la ora 14:00, duminică, se va realiza cu o locomotivă diesel.
Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, la ora 10:05, la scurt timp după ce mocăniţa a plecat din gară. Conform reprezentanţilor firmei care operează mocăniţa, o maşină care a ieşit dintr-o curte aflată pe marginea traseului feroviar nu a acordat prioritate de trecere şi a lovit locomotiva cu abur care a deraiat.
În mocăniţă se aflau aproximativ 30 de turişti, aceştia scăpând nevătămaţi. Nici şoferul implicat în accident nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Acum am repus pe şine locomotiva cu abur. Vom face cursa de ora 14:00 cu o locomotivă diesel”, au declarat reprezentanţii firmei..
Accidentul de duminică a avut loc la două case depărtare de locul în care, anul trecut, s-a produs un accident similar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau