Locuitorii din Văleni se plâng de noii vecini
Dimensiune font:
Oamenii spun că rromii care s-au mutat în zonă provoacă distrugeri * poliţiştii supraveghează zona
Rromii mutaţi recent din cartierul Speranţa în zona Văleni II le fac zile grele vecinilor, care se plâng că sunt tâlhăriţi şi le este frică să mai iasă pe stradă. Oamenii au cerut autorităţilor să ia măsuri pentru a readuce liniştea în zonă.
„Copiii rromilor patrulează toată ziua prin cartier, aruncă pietre în proprietăţile oamenilor. În mijloacele de transport ar trebui să fie în permanenţă un poliţist, pentru că e groaznic cât de vulgar pot vorbi. Sunt de nesuportat, ne-am săturat de ei”, spune un locuitor din Văleni, revoltat de ceea ce se întâmplă în acest cartier.
Pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice în zonă, Poliţia Locală împreună cu Poliţia Municipiului au post fix în zona Văleni II, dar se pare că rromilor nu prea le pasă de oamenii legii. Conducerea Primăriei monitorizează constant situaţia din cartierul Văleni. „Am avut o întâlnire cu şeful Poliţiei Locale, Eugen Pancu, şi are ca temă să supravegheze permanent zona. Totodată, am discutat şi cu şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Paul Tablan, şi mi-a promis sprijin din partea Serviciului Ordine Publică. Au fost ceva sesizări primite, dar nu despre lucruri ieşite din comun”, a declarat Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra Neamţ.
Majoritatea rromilor din Văleni provin din cartierul Speranţa. În urmă cu două luni, 24 de familii de rromi care au locuit la blocurile F din respectivul cartier au fost mutate în Văleni II, unde au fost amenajate 25 de spaţii locative unul dintre acestea fiind alocat Poliţiei Locale şi Poliţiei Municipiului.
Ingrid CIOFOAIA
„Eu sper că, pe măsură ce trece timpul, oamenii vor învăţa că trebuie să respecte legea şi să se liniştească” - primarul Dragoş Chitic
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau