Locuri de joacă pentru copiii cu dizablităţi
Dimensiune font:
Veste neaşteptată pentru copiii cu dizabilităţi din municipiul Vaslui * după ani de zile în care nu s-au putut juca în parc, Primăria le va amenaja locuri de joacă în perioada următoare
Copiii cu handicap se vor putea juca în parc. Ei vor avea locuri speciale ce vor fi amenajate de către Primărie. Acestea vor fi amplasate în parcurile de joacă deja existente în oraş, astfel încât şi copiii cu handicap să se poată bucura de şansa de a juca în aer liber. „Este o obligativitate pentru administraţia locală de a asigura în parcurile de joacă pentru copii, elemente specifice pentru copiii cu nevoi speciale. După ce se va stabili câştigătorul licitaţiei pentru mobilierul urban din oraş, categorie la care intră şi elementele specifice pentru parcurile de joacă, vom stabili cu exactitate parcurile în care vom amplasa aceste locuri pentru copiii cu dizabilităţi. Totul se va face în funcţie de analiza celor de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei, care monitorizează aceşti copii şi care ştiu exact unde este mai mare nevoie de astfel de locuri de joacă”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Ajutor pentru copiii cu nevoie speciale
Edilul a recunoscut că, în ţara noastră, autorităţile acordă o prea mică atenţie persoanelor cu nevoi speciale, lucru care trebuie să se schimbe. „Aceste persoane au nevoie de sprijinul nostru, au dreptul la o viaţă normală. În mod nedrept, persoanelor cu dizabilităţi li se acordă prea puţină atenţie, iar acest lucru ar trebui să se oprească”, a mai spus Pavăl. Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică a salutat iniţiativa. „Mă bucur că autorităţile locale s-au gândit la copiii cu nevoi speciale, care au fost neglijaţi până acum. Sunt oraşe mari în România, care nu au astfel de locuri de joacă pentru copiii cu dizabilităţi şi dacă la s-ar reuşi la Vaslui amenajarea unor astfel de locuri ar fi ceva extraordinar”, a spus Ionel Armeanu Ştefănică.
Tudor IFRIM
2.600 de copii cu dizabilităţi sunt în judeţul Vaslui, dintre care aproximativ 800 sunt înregistraţi în municipiul reşedinţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau