Lucrări în ritm alert pe drumurile Neamţului
Dimensiune font:
Autorităţile judeţene speră ca vremea să permită finalizarea reparaţiilor până la sfârşitul lunii noiembrie
Autorităţile se pregătesc pentru întâmpinarea sezonului de iarnă şi vor să execute cât mai rapid lucrările de întreţinere şi reparaţii la drumurile judeţene. Potrivit conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, reparaţiile au fost realizate conform graficului, chiar s-au făcut suplimentări la unele capitole, îndeosebi la ceea ce înseamnă covoare asfaltice de întreţinere. „Din punct de vedere al programului de investiţii, am avut câteva probleme din cauza finanţării. Problema s-a rezolvat acum, dar suntem nevoiţi să lucrăm într-un ritm foarte alert, având în vedere faptul că mai avem puţin timp favorabil pentru executarea acestor lucrări. Sper că vom realiza 90-95% din acest program propus la începutul anului”, a spus Dan Manoliu, vicepreşedintele CJ Neamţ. Cât priveşte programul de deszăpezire, secundul administraţiei nemţene a precizat că se lucrează la caietul de sarcini şi logistica pentru perioada de deszăpezire, începând de la 1 ianuarie 2015 . Până la sfârşitul acestui an, este în vigoare contractul de deszăpezire care se derulează începând cu anul trecut.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau