Mai multă seriozitate, mai puţin fast la PSD
Dimensiune font:
PSD Vaslui îşi lansează candidaţii pentru alegerile locale fără mare tam-tam, doar în cadrul unor acţiuni organizate pe plan local, în fiecare comună sau oraş în parte. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că nu vede rostul organizării unor adunări de amploare, la care să se adune toţi candidaţii din judeţ şi că partidul pe care îl conduce va aborda în mod diferit alegerile locale din vara acestui an.
„Am văzut că se poartă aceste întâlniri de lansare a candidaţilor, dar, personal, nu le văd utilitatea. Ce rost are să chem eu la Vaslui candidatul la funcţia de primar din comuna Vinderei, de exemplu. Pe cine interesează acest lucru. Lansăm candidaţii pe plan local, unde ne vom desfăşura şi campania şi sperăm ca această strategie să fie una câştigătoare. Avem candidaţi serioşi şi responsabili, iar ei trebuie să acţioneze pe plan local”, a declarat Dumitru Buzatu.
PSD Vaslui a validat în cadrul Şedinţei Comitetului Executiv candidaturile pentru funcţia de primar din toate localităţile din mediul urban şi rural, urmând ca în cel mai scurt timp să fie validate şi listele de consilieri locali şi judeţeni.
Dumitru Buzatu a făcut apel la o campanie electorală civilizată şi lipsită de atacuri la persoană, în care candidaţii să-şi prezinte proiectele de viitor. Preşedintele PSD susţine că partidul pe care îl conduce are forţa necesară pentru a obţine, la nivelul judeţului Vaslui, un scor de peste 50 la sută la alegerile locale.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau