Mai multe proiecte demarate într-o comună ieşeană
Dimensiune font:
O serie de investiţii vor fi demarate în comuna Valea Lupului, proiectele fiind deja depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Primarul comunei, Dumitru Mihăiluc, a anunţat că pe lista investiţiilor se numără construirea unei săli de sport, a unui aşezământ cultural, extinderea şi modernizarea iluminatului stradal, construirea şi dotarea unei grădiniţe cu program prelungit, a unei punţi pietonale peste DN28 şi a unui pod peste pârâul Lupului, zona Cimitir. „Numărul preşcolarilor este în continuă creştere, iar comuna aflându-se în imediata apropiere a municipiului Iaşi, tinerii tind din ce în ce mai mult să se stabilească în această zonă. Astfel, până în prezent, pentru anul 2017-2018 s-au primit 120 de cereri pentru înscrierea la grădiniţă. Majoritatea străzilor sunt pietruite şi din pământ care sunt impracticabile, mai ales în perioada anotimpurilor cu cantităţi importante de precipitaţii. Prin proiectul de investiţie se intenţionează modernizarea străzilor din intravilanul comunei, pe o lungime de 7.800 metri lungime”, motivează edilul. Sala de sport care ar urma să fie construită aici va avea 180 de locuri şi va deservi 450 de elevi din comună.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau